În anii 60 ai secolului trecut se dezvoltă o nouă orientare psihologică denumită umanistă, care nu este de acord că impulsurile subconștiente sau stimulii mediului extern sunt determinante în dezvoltarea personalității umane. Umanismul consideră că de fapt experiența subiectivă a fiecăruia dintre noi ne influențează comportamentul, datorită capacității noastre de a decide și alege liber asupra propriei existențe.
Reprezentantul de marcă al curentului umanist este psihologul american Abraham Maslow (1908 – 1970), care era de părere că activitatea oamenilor este motivată de o serie de trebuințe, ierarhizate pe cinci niveluri și anume: trebuințe fiziologice (nevoia de hrană, de odihnă, nevoile sexuale, etc.), trebuințe de securitate (nevoia de protecție împotrivă adversităților mediului extern, fizic sau social), trebuințe de apartenență și dragoste (nevoia de a avea o familie, nevoia de a fi iubit și nevoia de prietenie), trebuințe de apreciere și stimă (nevoia de încredere și respect din partea altora și nevoia de acceptare în colectivitate) și în final trebuințe de autorealizare, în sensul de atingere a potențialului individual maxim ca ființă umană (în imagine: piramida trebuințelor a lui Maslow).
Deși toate sunt înnăscute, totuși trebuințele situate pe trepte ierarhice superioare cum sunt cele de apreciere și de autorealizare sunt mai puțin imperative și deci satisfacerea lor nu este prioritară în raport cu cele fiziologice și de securitate care, ca rezultat al evoluției biologice îndelungate, sunt mult mai puternice.
Din această cauză, Maslow credea că doar circa 1% dintre oameni ajung la autorealizare prin atingerea unei înțelegeri superioare a lumii și a propriei persoane, prin creativitate și altruism sau prin împlinirea propriilor aspirații.
Un alt psiholog umanist american, Carl Rogers (1902 – 1987), considera că, pentru a ajunge la împlinirea de sine și a trăi o viață autentică, ar trebui să ne lăsăm conduși mai degrabă de propriile valori și sentimente decât de credințele sau valorile impuse de alții.
Pentru a ne putea dezvolta plenar personalitatea, el era de părere că relațiile dintre părinți și copii, profesor și student sau dintre lider și grup trebuie să fie guvernate de trei principii esențiale și anume: înțelegerea empatică a celuilalt, atitudinea pozitivă față de celălalt și stabilirea relațiilor interpersonale în acord cu propriile credințe și criterii.
Curentul umanist propune deci o viziune optimistă asupra naturii umane, considerând că suntem în măsură să ne asumăm responsabilități și să ne luptăm pentru împlinirea aspirațiilor și idealurilor noastre. Cu toate acestea există voci critice care apreciază că principiile și conceptele psihologiei umaniste nu pot fi riguros verificate experimental.
Episodul precedent arată că psihicul și comportamentul uman trebuie să fie tratate în mod integrat.
Episodul următor prezintă modalitățile prin care putem cunoaște și înțelege realitatea la nivel informațional.
Adevarat, exprimarea practica este de a avea o iubita, sotie, mama, copii dragi educati care sa ne duca valorile in viitor, prietenii de o viata sa fie aproape, sa ii revezi cat mai des , sa ii imbratisezi 🥰
Este foarte adevărat. Și dacă ai voința și șansa să fi un om de caracter și să te realizezi în profesie și în viața nu-ți mai lipsește nimic.
Curentul umanist este bine conturat privind personalitatea umana. Fiecare persoana este libera sa decida propria traiectorie in viata cu prioritățile ei . Acestea pot fi total diferite fata de a celor din jur!
Dacă vorbim în cazul general într-adevăr „libera decizie” este aprobată cu entuziasm de toată lumea. În realitate este însă un pic mai greu. Puțini au poziția socială și suficiente resurse materiale că să-și transpună în practică toate deciziile privind propria persoană.