„Și în viață, în simțire, în scris, în gând, când te uiți bine, rămâne mai ales ce ai dat altora, ce ai lăsat de la tine, ce ai jertfit. Prin înstrăinarea de tine însuți capeți și consecvență, și stăruință, și caracter și iubirea oamenilor.” – este crezul pe care Nicolae Iorga l-a urmat neabătut în viața și activitatea sa de neobosit cărturar și „om al cetății”.
Născut în Botoșani, la 5 iunie 1871, Nicolae a fost un copil precoce, care a învățat singur să citească, fiind în fiecare an primul la școala primară și la colegiul din orașul natal cât și la „Liceul Național” din Iași (la absolvirea căruia cunoștea deja franceza, italiana, greaca veche și latina). Orfan încă de la 5 ani (după moartea prematură a tatălui, avocatul Nicu Iorga), rămâne cu fratele mai mic în grija mamei, Zulnia Iorga și lipsurile devin permanente în familia sa.
Se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din Iași și cu dispensă de la Ministerul Învăţământului susţine toate examenele într-un singur an, astfel că la doar 18 ani și jumătate își obține licența cu calificativul „Magna cum laude”.
Susținut de istoricul A. D. Xenopol, urmează cu bursă de stat „Școala de Înalte Studii ” de la Paris, secţia istorie-filozofie, studiază germana și engleza iar la 23 ani obține titlul de doctor în istorie al Universității din Leipzig.
De-a lungul vieții, pentru a putea studia în original documentele istorice din arhivele româneşti şi străine va mai învăța rusa, sârba, poloneza și turca dar și olandeza, suedeza şi norvegiana, bucurându-se de o memorie extraordinară.
După ce revine în țară obține prin concurs în 1895 (la doar 24 ani) postul de profesor titular la Catedra de Istorie de la Universitatea din Bucureşti, doi ani mai târziu devine membru corespondent al Academiei Române pentru ca în anul 1910 să fie ales membru titular al acesteia.
Începe din 1903 colaborarea la revista tradiționalistă „Sămănătorul”, peste doi ani ajungea redactor șef al acesteia iar în 1906 își înființa propria publicație săptămânală „Neamul Românesc”. Revista va apare până în anul 1940, va lupta consecvent pentru unitatea culturală și politică a românilor de pretutindeni și va avea un rol major în crearea României Mari. În fiecare număr al revistei, timp de 34 ani, articolul de fond era scris de Nicolae Iorga.
În anul 1908 își stabilește domiciliul în Vălenii de Munte, unde organizează cunoscuta Universitate Populară de Vară, ce punea la dispoziția studenților, profesorilor și intelectualilor veniți anual din toate provinciile românești un centru de cazare, o bogată bibliotecă și un teatru în aer liber (jos-dreapta în montajul foto: Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte).
Tot aici înființează editura și tipografia unde savantul își tipărea cărțile și revista „Neamului Românesc”, un muzeu de artă veche religioasă precum și ateliere meșteșugărești de ceramică, pictură veche și țesut covoare tradiționale.
De fapt, vocația de ctitor a lui Iorga se va manifesta permanent atât în țară cât și în străinătate. În București fondează: Institutul de Studii Bizantine, Institutul de Studii Sud-Est Europene și Institutul de Istorie Universală, ultimule două funcționând în prezent sub patronajul Academiei Române.
Iar în străinătate înființează: „Școala Română” din Franța în apropierea Parisului, care oferea burse de cercetare tinerilor absolvenți români, „Casa Romena” de la Veneţia, ce servea ca institut istorico-artistic și Institutul Român de Arheologie din Saranda, Albania.
La rândul ei, opera istorică a savantului este enciclopedică și monumentală. Așa cum scria cu admirație criticul George Călinescu: „Nu este cu putință să-ți alegi un domeniu, oricât de îngust și umbrit, din istoria română, fără să constați că N. Iorga a trecut pe acolo și a tratat tema în mod fundamental”.
„Studii și documente cu privire la istoria românilor” în 25 volume, „Istoria românilor” în 10 volume, „Istoria imperiului otoman” apărută în limba germană în 5 volume și „Istoria cruciadelor” în 6 volume – sunt doar câteva titluri ale lucrărilor sale apreciate la superlativ. Iar ca istoric literar a publicat printre altele: „Istoria literaturii românești” în 5 volume, „În legătură cu dezvoltarea culturală a neamului” în 3 volume și „Istoria literaturii românești contemporane”.
A scris totodată poezii, drame istorice dar și volume memorialistice precum: „O viaţă de om, aşa cum a fost”, „Supt trei regi”, „Oameni cari au fost”.
Timp de 9 ani a susţinut săptămânal conferințe pentru educaţia morală şi culturală a poporului la emisiunea radiofonică „Universitatea Radio”, devenind o personalitate cunoscută și apreciată peste tot în țară și fiind socotit, încă în timpul vieţii, un adevărat „apostol al neamului”.
Iar în anul 1936, vedea lumina tiparului, prima culegere de conferinţe susţinute de Iorga la Radiodifuziune, intitulată „Sfaturi pe întunerec”.
În 1890, la doar 19 ani, Iorga se căsătorea cu Maria Tasu (fiica profesorului de drept Vasile Tasu de la Universitatea din Iași) și vor avea 5 copii, dintre care doi au murit la vârste fragede (jos-stânga în montajul foto: tânărul Iorga la 20 ani).
Datorită deselor deplasările de documentare în arhivele străine și a lungilor ore de studiu și cercetare ale savantului, căsătoria va dura doar zece ani, dar Iorga se va îngriji în continuare de prima sa familie.
La 30 ani, se recăsătoreşte cu profesoara Ecaterina Bogdan din Șcheii Brașovului, sora colegului și prietenului său, istoricul Ion Bogdan. Timp de aproape patru decenii, Catinca, cum o alinta savantul, a fost o soție iubitoare, mamă bună pentru cei şapte copii pe care i-au avut împreună dar și un adevărat „secretar științific”, care îi ținea corespondența și se ocupa cu transcrierea manuscriselor (sus-dreapta în montajul foto: Ecaterina, soția istoricului).
Prin întreaga sa activitate publicistică, civică și politică, Iorga a fost unul din importanții contribuitori la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Într-una din numeroasele călătorii în Transilvania și Bucovina, aflate sub ocupație austro-ungară, îi însuflețea pe românii din Năsăud cu cuvintele: „În timpurile cele vechi, românii nu făceau nicio deosebire în ceea ce privește ținuturile pe care le locuiau; pentru dânșii, tot pământul locuit de români se chema Țara Românească. Țara Românească erau și Muntenia, și Moldova, și Ardealul … N-aveau câte un nume deosebit pentru deosebitele ținuturi pe care le locuiau și toate se pierdeau pentru dânșii în acest cuvânt mare, covârșitor și foarte frumos, de Țară Românească”.
În perioada neutralității (1914–1916), a organizat și a participat la mari adunări publice cerând cu fermitate intrarea României în război alături de Antantă (alianța dintre Anglia, Franța și Rusia) pentru eliberarea Transilvaniei și Bucovinei.
Iar pe 15 august 1916, când România declara război Austro-Ungariei, scria cu încredere: „A sosit un ceas pe care îl aşteptăm de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gândit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre.”.
Răscoala din 1907 și mai ales brutalitatea represiunii, soldată cu mii de victime în rândul țăranilor, a reprezentat momentul de cotitură în viața lui Nicolae Iorga.
Consideră că obligația sa ca istoric este să acționeze civic împotriva inechității sociale așa că, în același an, participă la alegerile generale și spre stupoarea partidelor politice câștigă un mandat de deputat de Iași, fiind singurul parlamentar independent.
După Marea Unire, în noiembrie 1919, Iorga este ales preşedinte al Adunării Deputaţilor în primul Parlament al României Mari, cel care a ratificat legile unirii (sus-stânga în montajul foto: Nicolae Iorga în 1921).
Iar în anii care au urmat a fost președinte al Senatului, ministru al Instrucțiunii Publice și chiar prim-ministru al României în perioada 1931-1932.
În anul 1940, după răpirea Basarabiei de Rusia Sovietică și a Ardealului de Nord-Vest de Ungaria hortistă, Iorga îi îmbărbăta pe cei 300 de participanți la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte cu cuvintele: „Nu este nici vremea și nu este nici firea noastră să ne jelim. … Suntem un popor dârz, care știe să păstreze amintirile tuturor jignirilor și să le răsplătească, un neam care pălmuit cu grosolănie își așteaptă răbdător vremea când va putea să răspundă la aceste ofense”.
Dar în septembrie 1940, România este decretată „stat naţional-legionar” iar legionarii își creează propriile forţe de poliţie, care îi arestează fără mandat pe toți cei considerați adversari politici.
Deoarece denunța constant în revista „Neamul Românesc” și în discursurile publice terorismul politic și violențele comise de legionari, Iorga a fost considerat unul din principalii inamici ai Gărzii de Fier și ai liderului acesteia, Corneliu Zelea-Codreanu, fiind atacat în presa legionară și primind scrisori de amenințare.
Pentru ca pe 27 noiembrie 1940, Nicolae Iorga să fie ridicat de la locuința sa din Sinaia de un grup de legionari sub pretextul unui „interogatoriu” la Poliţia legionară a Capitalei și împușcat în apropiere de Ploiești, la marginea localității Strejnicu.
Ca o premoniție, cu doar câteva zile înainte de odiosul asasinat, scrise poezia „Brad bătrân”:
Au fost tăind un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
…………………………………
Folos aduse cât fu viu,
Ci mort acuma când se duce,
Ce alta poate-a vă aduce,
Decât doar încă un sicriu?!
Dăruit cu o putere de muncă, o creativitate și o capacitate intelectuală și artistică excepţionale Nicolae Iorga a fost pe drept cuvânt un „om universal”.
Cele peste 1.000 de volume şi aproape 13.000 de articole ale lui Iorga l-au făcut pe sociologul Dimitrie Gusti să scrie: „ … ai crede că este vorba de o muncă de secole şi nu de produsul unei singure vieţi, ci al unei sume de personalităţi diferite, cu activităţi, gânduri şi simţiri diferite”.
Sunt uimita de cate personalitati marcante ale culturii române s-au nascut in partea de N a tarii : Moldova si Bucovina ! Nicolae Iorga este un exemplu, care prin opera sa istorica si literara, cat si prin atitudinea sa politica si sociala a marcat infaptuirea Marii Uniri, perioada primului razboi mondial si etapa dintre cele 2 razboaie mondiale. Dumnezeu sa-i vegheze somnul de veci, in pace si lumina !
Într-adevăr, doar orașul Botoșani a dat României, pe lângă Nicolae Iorga, personalități precum Mihai Eminescu, Grigore Antipa, Octav Băncilă, Elie Radu, Mihail Sorbul, Octav Onicescu.
Buna ziua ! Multumesc pentru enumerarea personalitatilor culturale ce s-au nascut la Botosani. Influenta imperiului Austro-Ungar a fost stimulatoare in dezvoltarea tinerelor talente de pe aceste meleguri . Pomenire si lumina vesnica !
Până pe la 1900 mulți tineri înzestrați din Moldova de Nord urmau studii la școlile germane din Cernăuți, printre care și Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, istoricul Dimitrie Onciul și Iancu Flondor, politicianul care a contribuit hotărâtor la unirea Bucovinei cu România în 1918.