Cunosc.8 Cum devenim conștienți

Devin conștient de mine însumi și mă delimitez de lumea exterioară în momentul în care îmi formez o imagine despre aspectul meu fizic, trăsăturile de personalitate și felul cum interacționez cu ceilalți.   Sunt capabil să mă raportez la mine de pe poziția altuia deoarece am interiorizat limbajul oral prin care comunic cu semenii, sub formă de limbaj interior, ca să pot vorbi cu mine însumi.

Pe lângă realitatea exterioară apare astfel un nou obiect al cunoașterii „eu însumi” precum și o nouă formă de cunoaștere și anume autocunoașterea. Autocunoașterea ne conduce la conștientizarea propriilor trebuințe, dorințe și aspirații, care se manifestă cotidian atât în relația noastră cu lumea cât și în relația cu noi înșine. De-a lungul vieții, conștiința de sine ne permite să ne menținem identitatea psihică și socială prin rememorarea și judecarea felului în care ne-am comportat în trecut în situații social-culturale cotidiene.

Deși la prima vedere pare paradoxal, totuși sursa autocunoașterii nu o reprezintă doar propriul nostru Eu corporal, psihic și social. Un rol determinant în modul în care ne autoevaluăm îl joacă mediul natural și mai ales cel social, în care trăim și ne desfășurăm activitatea.

Astfel, ne delimităm biologic față de obiectele din jur pe baza perceperii propriului organism, dar ne formăm imaginea constituții noastre fizice prin comparație cu aspectul corporal al semenilor noștri. Modul în care ne auto-percepem ca ființe sociale depinde și el, în mare măsură, de felul în care ne apreciază cei din jur dar și de comparațiile pe care le facem între noi și persoane relevante pentru noi.

De aceea, inclusiv proiectarea personalității  noastre în viitor, prin intermediul aspirațiilor și idealurilor este direcționată de modele larg acceptate de societatea în care trăim.

Din punct de vedere dinamic conștiința individuală se manifestă sub forma unei permanente interacțiuni și coordonări între cele două componente ale sale – conștiința de sine și conștiința realității externe.   Într-unul din talerele acestei balanțe interioare așezăm tot ce cunoaștem despre lume și ce ne dorim de la ea iar în celălalt tot ce știm despre și ce vrem de la noi. Fiecare își stabilește propriul echilibru între cele două talere și în acest scop, apelăm în primul rând la sentimente și abia apoi la rațiune.

Componenta psihică afectivă pune tot timpul față în față evenimentele externe și trebuințele interne, rezultantul fiind acele trăiri subiective, manifestate sub forma emoțiilor, dispozițiilor și sentimentelor. În funcție de semnificația pozitivă sau negativă pe care le-o atribuim, trăirile noastre afective realizează în fapt o foarte necesară ierarhizare și preselectare atât a influențelor exterioare cât și a motivațiilor interioare.

Această preselecție afectiv-emoțională, asigură suportul energetic pentru o viitoare acțiune adaptivă. Ea este urmată de evaluarea bazată pe rațiune a situației, prin care se stabilește scopul acțiunii și se selectează mijloacele adecvate atingerii lui.

Tot rațiunea ne permite să anticipăm modul de derulare și să estimăm rezultatul acțiunii noastre.  O dată cu încheierea acțiunii, după ce evaluăm cea ce am obținut în final, mai întâi rațional și apoi și emoțional, ne putem declara mulțumiți, sau în caz contrar fie alegem altă cale de urmat fie renunțăm la atingerea scopului propus.

Cu toți resimțim trebuințe general umane (biologice, de protecție, de apartenență sau de apreciere) iar în absența obiectului sau situației care satisfac o trebuință (de exemplu hrana sau apartenența la un grup) apare o stare de necesitate (senzația de foame sau dorința de avea prieteni) ce determină declanșarea și menținerea unui acțiuni specifice până la satisfacerea respectivei necesități.

Pe de altă parte privim orice eveniment ce se întâmplă în jur din punctul de vedere al nevoilor noastre curente sau de perspectivă.

De exemplu, pot trece nepăsător pe lângă terasa unui restaurant cu mesele pline de preparate culinare apetisante, când sunt sătul dar mă uit pofticios la cineva care mănâncă un covrig pe stradă, atunci când îmi este foarte foame.

Cei mai mulți dintre noi nu rămânem însă la nivelul trebuințelor generale. Ne autoevaluăm aptitudinile, sentimentele și interesele și pe această bază ne formăm un evantai  de trebuințe superioare cum sunt cele morale, artistice sau social-comunitare, care își subordonează necesitățile bio-fiziologice.

Episodul precedent descrie cum ne influențează limbajul capacitatea de a fi conștienți de noi și de lume.

Episodul următor prezintă cum anume învățăm de mici să gândim, acționând mai întâi asupra obiectelor din jur.