Între senzorial, emoțional și rațional
Psihicului uman nu trece brusc de la nivelul senzorial la cel rațional. Folosim reprezentarea psihică a obiectelor ca un fel de interfață între simțuri, emoții și gândire.
Spre deosebire de percepție, prin care reflectăm integral un obiect află în câmpul nostru senzorial, reprezentarea este modelul informațional intern al unui obiect din realitate, care nu acționează asupra simțurilor noastre, dar pe care l-am perceput anterior, în mod repetat [1].
Ne formăm reprezentarea fructului „măr” după ce comparăm mental percepțiile, reținute în memorie, ale mai multor soiuri de mere din care reținem, ca însușiri principale ale fructului, forma aproximativ sferică, culoarea roșie, galbenă sau verde, miezul zemos cu sâmburi mici și coajă subțire și gustul dulce sau dulce-acrișor. După ce atașăm o etichetă afectivă plăcut-neplăcut, denumim mental reprezentarea astfel obținută și implicit fructul în cauză, prin cuvântul „măr”.
Mai mult, reprezentarea poate fi modelul psihic al unui obiect fictiv, care nu are echivalent în realitatea fizică dar pe care suntem capabili să-l imaginăm combinând reprezentări ale unor obiecte reale care ne sunt cunoscute. Ne închipuim inclusiv ce emoții am putea simți față de acest obiect pur imaginar.
Astfel, folosindu-ne imaginația putem să ne reprezentăm mental un model nou de a decora ouăle de Paști, ce operații manuale ar trebuie să facem ca să demontăm o roată de bicicletă sau chiar cum ar arăta balaurul cu șapte capete din poveste.
Primele două din exemplele de mai sus arată că reprezentarea psihică a unui obiect sau a unei acțiuni reprezintă atât suportul informațional pentru realizarea acestora cât și reperul prin care verificăm calitatea obiectului sau acțiunii după ce au fost finalizate [2].
Ce sunt „capacitățile raționale” ?
Fondul de reprezentări pe care îl acumulăm în timp reprezintă materia primă folosită pentru a construi o cunoaștere mai profundă a realității, apelând la gândire sau mai exact spus la capacitățile raționale de care dispunem.
În mod concret, acționăm asupra reprezentărilor obiectelor reale cu un set special de instrumente numite operații ale gândirii, cu scopul de a obține o serie de produse psihice mai „inteligente” cum sunt noțiunile, judecățile și raționamentele [3].
Revenind la exemplul cu perceperea merelor, am pus deja la lucru atât operația de analiză [4] atunci când am extras informații privind forma, culoarea sau gustul diverselor soiuri de mere cât și operația de sinteză [5] în momentul în care am reunit calitățile considerate relevante sub forma reprezentării mentale a fructului „măr”.
De fapt, folosim subconștient operații de analiză și sinteză inclusiv atunci când percepem forma aproximativ sferică a unui măr pe care îl avem în fața ochilor.
Ca urmare a mișcărilor oculare automate și foarte rapide de explorare și centrare vizuală sunt extrase în primă instanță elementele geometrice ale obiectului privit și anume curburi, muchii, simetrii-asimetrii iar apoi acestea sunt regrupate pentru a conștientiza forma de ansamblu a lui. Schemele mișcărilor oculare se formează după modelul mișcărilor de explorare tactilă ale degetelor mâinii.
[1] Reprezentările sunt „imagini” psihice schematice ce includ trăsăturile relevante ale unor obiecte, situații sau acțiuni, actualizate din memoria de lungă durată, în absența acestora.
Ele sunt obținute prin acumularea, sistematizarea și restructurarea experienței senzoriale, achiziționată prin senzații și percepții.
[2] Nefiind condiționată de prezența unui obiect în câmpul perceptiv reprezentarea acestuia ne permite să ne formăm o „imagine” despre rezultatul acțiunii noastre viitoare asupra acelui obiect. Putem chiar să ne anticipăm comportamentul în anumite situații ipotetice.
[3] Gândirea este un proces psihic complex care integrează atât informații și cunoștințe, codificate lingvistic și organizate sub forma unor structuri ierarhizate dinamic cât și operații și strategii cognitive care sunt aplicate acestor structuri informaționale și care sunt de asemenea organizate ierarhic.
[4] Analiza este operația cognitivă prin care descompunem mental modelul informațional al unui obiect real în părți separate, rămânând conștienți de totalitatea obiectului pe care îl analizăm.
[5] Modelul informațional al obiectului „dezmembrat” anterior in unități elementare prin operația de analiză este reconstruit logic la un nivel calitativ superior prin operația complementară de sinteză.
Episodul precedent arată cum descoperim ceea ce se întâmplă în jurul nostru apelând la senzații și percepții.
Episodul următor prezintă ce sunt și cum anume elaborăm noțiuni despre tot ce ne înconjoară.
Poate ca n-ar fi fost rau daca s-ar fi facut la acest capitol si o mica introducere la urmatorul, printr-o scurta referire la coagularea perceptiilor ca prim filon de simtire si gandire umana intr-o anumita perspectiva. Dupa mine, asta ar putea fi izvorul metafizicii incipiente ca si conceptie explicativa a lumii din jur,intr-o maniera de intelegere ascendenta de jos de la pamant pana catre inaltimile stelare.Este si izvor al filozofiei de mai tarziu,ca stiinta,cand se va face trecerea de la perceptie la coagulare a ce se stie si se simte,de la estetica catre filozofie.In concluzie,acest fenomen pare a fi fost de natura existentiala ,dezvoltat intr-o maniera metafizica.
Cred că daca plecăm de la definirea metafizicii ca metodă de cunoaștere a tot ce există în lume pentru a emite apoi prin intermediul rațiuni principiile fundamentale care stau la baza acestei existente exterioare observatorului se poate face o analogie cu lanțul psihologic ascendent: senzație-percepție-judecată-raționament.
În schimb dacă se consideră că principiile metafizice pot fi descoperite doar prin intuiții care se situează deasupra simțurilor omenești atunci nu cred că analogia de mai sus mai poate fi luată în calcul.