Așa cum am văzut, când ne referim la conținutul cognitiv al gândirii, componentele de bază sunt noțiunile care „se inspiră” la rândul lor din experiența noastră perceptivă, cristalizată sub formă de reprezentări mentale ale obiectelor înconjurătoare.
Ne formăm în copilărie noțiunea intuitivă de „fruct”, sau o înțelegem atunci când ne-o explică un adult, după ce mâncăm o mulțime de mere, pere, prune sau gutui și realizăm că toate acestea pot fi grupate într-o singură categorie pornind de la însușirile lor comune (o coajă protectoare, un miez hrănitor și semințe necomestibile) [1].
Mai târziu, la școală, la ora de botanică învățăm că fructul este de fapt „organul care se dezvoltă din ovarul unei flori fecundate, este format dintr-un înveliș exterior, un miez și un înveliș intern, ce conține semințele prin care se asigură înmulțirea plantei” [2].
Procesul de elaborare a noțiunilor necesită o gamă mai largă de instrumente cognitive astfel încât pe lângă operațiile deja uzuale de analiză și sinteză apelăm mai ales la operația de abstractizare.
Pentru a ajunge la noțiunea intuitivă de fruct, folosim operația de abstractizare, atunci când renunțăm să luăm în considerare însușiri particulare precum forma exterioară și culoarea, mărului, perei sau prunei sau făcem abstracție de gustul acestora [3].
Deși în realitatea fizică nu există fructe ci doar gutui, pere sau mere această noțiune ne este utilă de exemplu când dorim să apreciem care este ponderea deținută de fructe în meniul zilnic, în condițiile în care atât gutuile cât și perele sau merele sunt benefice pentru sănătate.[4]
Trebuie remarcat faptul că, pentru majoritatea noțiunilor concrete, care se referă la o clasă de obiecte reale, membrii clasei nu au statut de egalitate în cadrul unei noțiuni.
În funcție de propria experiență de viață dar și de tradițiile culturale ale comunității în care trăim, socotim că unul dintre obiecte ilustrează cel mai bine însușirile comune și îi atribuim lui calitatea de „prototip” al clasei.
Dacă trăim, de exemplu, într-o regiune cu climat temperat atunci când ni se cere să dăm exemple de fructe, cel mai des menționat este mărul și mult mai rar ananasul.
[1] Noțiunea este un model informațional mental care cuprinde, cu ajutorul limbajului, însușirile esențiale, comune unei mulțimi de obiecte. Noțiunea se caracterizează printr-un conținut format din trăsăturile comune și o sferă de cuprindere, ce include toate obiectele la care se referă noțiunea respectivă. Cu cât se extinde conținutul noțiunii (crește numărul însușirilor care definesc noțiunea) cu atât se reduce sfera de cuprindere a acesteia, deoarece un număr mai mic de obiecte pot cumula un număr mai mare de calități.
[2] Formarea noțiunilor este un proces de durată, care provine atât din experiența perceptivă proprie, organizată sub forma reprezentărilor mentale, cât și din învățarea sociala, în familie, la școală sau la locul de muncă.
[3] Noțiunile precum „mamifer”, „automobil” sau „fruct”, care au ca punct de plecare reprezentări ale unor obiecte din realitate se numesc noțiuni concrete iar cele care definesc o însușire ce nu este legată de un obiect anume, precum „libertate”, „culoare” sau „toleranță”, sunt noțiuni abstracte sau concepte.
[4] Operația de abstractizare este precedată de multiple operații de analiză și sinteză și constă în reținerea însușirilor considerate esențiale și renunțarea la aspectele nesemnificative ale unei mulțimi de obiecte. Ea are ca rezultat formarea artificială a unei clase de obiecte fără corespondență în realitate, dar care ne ajută să ne orientăm în lumea complexă în care trăim.
Episodul precedent este dedicat modului în care folosim operațiile gândirii dar și emoțiile ca să înțelegem ce se întâmplă în realitate.
Episodul următor descrie cum combinăm diverse noțiuni atunci când emitem judecăți personale despre lume.