Pe 19 februarie 1876, la 25 de kilometri de Târgu Jiu, într-o casă țărănească din satul Hobița, ținutul Gorjului, se năștea Constantin, al șaselea copil al lui Nicolae și Maria Brâncuși, cel ce va fi considerat „părintele sculpturii moderne” a secolului XX.
Geo Bogza spunea că „Brâncuși s-a născut la Hobița și nu va muri niciodată”. Urmează școala primară la Brădiceni și apoi lucrează ani lungi prin ateliere de vopsitorie, prin birturi și prin prăvălii.
De la vârsta de 18 ani, timp de patru ani, urmează Școala de Arte și Meserii în Craiova (stânga în montajul foto – Brâncuși la 18 ani, în uniforma școlii) iar în 1898 este admis la Școala de Arte Frumoase din București, pe care o absolvă în anul 1902.
În 1903, primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care va fi instalat la Spitalul Militar din București.
Pentru a economisi bani, în 1904 pornește pe jos spre Paris și se oprește la Budapesta, Viena, München și Zürich, unde vizitează muzee și atelierele unor pictori și sculptori.
La Lunéville se îmbolnăvește de pneumonie infecțioasă, este tratat la un spital de maici, iar după însănătoșire parcurge cu trenul ultima bucată a drumului până în capitala Franței.
Beneficiind de o bursă din partea ministerului român al Cultelor și Instrucțiunii Publice, în 1905 intră prin concurs la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts unde studiază doar doi ani pentru că, atingând limita de vârstă de 30 de ani, este exmatriculat. Mai târziu, le spunea prietenilor că i-au făcut un bine pentru că oricum nu mai avea ce să învețe acolo.
Se încheie acum perioada studiilor, caracterizată prin acumulare de cunoștințe și îndemânare, sculpturile din această perioadă fiind reprezentări clasice ale ființei umane. Refuză însă propunerea celebrului sculptor clasic Auguste Rodin să lucreze ca practician plătit în atelierul lui, rostind cuvintele devenite celebre, „La umbra marilor copaci nu crește nimic”.
Urmează o perioadă de afirmare artistică, când realizează trei mari opere de tinerețe, care marchează desprinderea de redarea clasică a corpului uman: „Rugăciunea”, statuia stilizată a unei fete îngenunchiate, prima variantă a „Sărutului” – siluetele simetrice a doi tineri îmbrățișați, ajungând după 30 de ani de căutări să-l esențializeze în „Poarta Sărutului” de la Târgu Jiu (dreapta-sus în montajul foto) și „Cumințenia Pământului”, statuia unei femei șezând în poziție ghemuită, concentrată asupra ei înseși.
În anul 1909, Brâncuși își amenaja un atelier în cartierul Montparnasse, care avea să fie vizitat de marii artiști ai vremii ce îi deveniseră prieteni: Amedeo Modigliani, Guillaume Apollinaire, Marcel Duchamp, Henri Matisse, James Joyce, Erik Satie.
În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la New York, provocând o senzație enormă iar bogatul colecționar american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice.
Pentru ca în anul 1927, Brâncuși să prezinte la galeria Brummer din New York, printre altele, lucrarea în bronz „Pasărea în spațiu” (dreapta-jos în montajul foto). Vama americană a considerat-o piesă industrială și nu o operă de artă și i-a cerut să plătească 210 dolari taxă. A plătit taxa arbitrară, dar a dat în judecată Vama Statelor Unite. Procesul a durat trei ani, l-a câștigat și ca urmare s-a modificat legea privind intrarea operelor de artă în SUA.
Și tot la New York, în anul 2005, la casa de licitație Christie’s o versiune din marmură a lucrării „Pasărea în spațiu” era achiziționată cu 27,4 milioane de dolari.
Pe 27 octombrie 1938 la Târgu Jiu a fost inaugurat Ansamblul monumental „Calea Eroilor”, la inițiativă și cu aportul financiar de aproape 2,5 milioane de lei al Ligii Naționale a Femeilor Gorjene. Ansamblul compus din Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului este dispus în grădina publică a orașului pe o axă, cu lungimea de 1275 metri, reprezintă un omagiu adus eroilor români căzuți în Primul Război Mondial și a fost realizat în baza proiectului conceput de Brâncuși.
Plin de entuziasm, el îi scria sculptoriței Miliția Petrașcu: „nu vă pot spune cât de fericit sunt să pot face ceva la noi în țară. În prezent, toate lucrurile începute de atâta vreme sunt spre sfârșit și eu sunt ca un ucenic în ajunul de a deveni calfă”.
Concepția artistică a Coloanei Infinitului și-a găsit inspirația în forma zveltă a stâlpilor de cerdac ai caselor țărănești iar soluția tehnică de realizare i-a fost propusă lui Brâncuși de tânărul inginer Ștefan Georgescu-Gorjan, fiul unui vechi prieten din tinerețea sa craioveană: „să se încastreze în beton baza unui stâlp solid de oțel pe care să se tragă, ca niște mărgele uriașe goale în interior, elementele coloanei”.
Cu o înălțimea de peste 29 metri și o greutate de aproape 30 de tone, Coloana Infinitului a fost turnată la Atelierele de Reparații Utilaje Miniere din Petroșani, unde Gorjan era inginer-șef iar înălțarea ei la Târgu Jiu s-a realizat cu participarea lui Brâncuși.
Pentru a avea o libertate a creației deplină, un artist nu ar trebui să se căsătorească – obișnuia să spună Brâncuși, în schimb el a trăit multe iubiri pasionate, unele dintre ele devenindu-i „muze”.
Așa au apărut celebrele sale sculpturi „Domnișoara Pogany”, inspirată de pictorița maghiară Margit Pogany, „Prințesa X” având-o ca model pe principesa Marie Bonaparte, „Madame L.R.” care o imortalizează pe aristocrata Léonie Ricou și „Jeune Fille Sophistiquée”, muză fiind tânăra scriitoare britanică Nancy Cunard.
În ultimii ani ai vieții, Brâncuși nu a mai sculptat și nu a mai dorit să expună în schimb își aranjează și rearanjează, în atelierul din Montparnasse, versiuni ale lucrărilor sale reprezentative. Primește ca „vizitatori“ studenți, artiști plastici și scriitori dornici să-i descopere creația, cu singura condiție ca aceștia să-i telefoneze înainte. Artistul obișnuia să spună că a devenit paznicul propriului muzeu iar atunci când vindea totuși o lucrare din atelier o înlocuia cu copia sa în ipsos pentru a nu afecta unitatea ansamblului expozițional.
Din păcate, în România epocii realismului socialist, Constantin Brâncuși a fost contestat ca fiind un reprezentant al cosmopolitismului burghez. S-a stins din viață pe 16 martie 1957 la 81 de ani, mărturisind că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea” și este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.
După o acumulare laborioasă a tehnicii artistice și o îndelungată evoluție estetică Constantin Brâncuși a înțeles că menirea sa este să oglindească în artă felul de a gândi lumea al țăranului român, valorificând astfel simboluri ancestrale, preluate din folclorul Gorjului natal.
Frumoasa descriere a vietii si a operelor lui Constantin Brancusi ! 19 februarie este omagiat ca , Ziua lui Brancusi . Am fost acum cativa ani la Targu Jiu si am vazut complexul muzeal Calea Eroilor. Superb ! La Tvr.1 s-a dat un film despre un fiu nelegitim al lui, aflat la Paris,pe care nu l-a recunoscut, rezultat din relatia cu Vera, o pianista franceza.
Am avut și eu ocazia să parcurg „Calea Eroilor” din Târgu Jiu și am fost la fel de impresionat.
Presupusul fiu al lui Brâncuși cu pianista Vera Moore care, așa cum declara el, figurează în pașaport ca John Constantin Brâncuși Moore, a fost un foarte bun fotograf la cabaretul Crazy Horse din Paris și a murit în 2016 la vârsta de 82 de ani.
Această poveste s-a aflat de la un doctor, care acum este mort (a murit in 1999) si care a locuit lângă Tg.Jiu.
Parintii sai au fost directori la școlile din Tg Jiu: cea de băieți si cea de fete.
Tatăl sau, Matei Stoicoiu, a cumpărat o casa chiar în Tg. Jiu ca să fie aproape de școală. Într-o vară, când se plimba prin parcul de la Tg. Jiu l-a întâlnit pe Brâncuși în parc. Ei se cunoșteau, deoarece fuseseră colegi în clasele primare.
L-a întrebat de ce a venit, iar el a spus ca a venit ca să cerceteze locul în parc, unde să amplaseze niște monumente, care au fost comandate în memoria eroilor din primul război mondial. Apoi Matei i-a spus că o să-i facă cunoștință cu fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu. Astfel că atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncuși, a rămas impresionat.
Traian era supărat când îmi povestea că comuniștii au schimbat adevăratele nume ale operelor lui Brâncuși și anume:
– Nu se chema “Coloana infinitului”, ci “Coloana sacrificiului infinit” dat de eroii noștri. Pe de alta parte, dacă numărați modulele din care este alcătuită coloana, veți obține un număr care reprezintă anul când a fost primul război mondial și se termină cu o jumătate din modul, adică reprezintă jumătatea anului respectiv.
– Al doilea monument, așa cum l-a conceput Brâncuși, este o masă înconjurată de 12 scaune. Deci nu “Masa tăcerii”, ci “Masa apostolilor neamului”, iar în mijloc s-ar afla Iisus Christos.
– Al treilea monument arată ca o poarta, dar nici pe departe nu este poarta. Deci, nu se numește “Poarta sărutului”, deoarece nu are legătură cu memoria eroilor, ci monumentul “Întregirii neamului”, deoarece fiecare stâlp este alcătuit din 4 stâlpi uniți sus cu o grindă. Deci acestea reprezintă 8 regiuni care trebuiau să se alipească patriei mame, România.
Trebuie să știe lumea ca Brâncuși a fost un sculptor simbolist. Comuniștilor nu le-au plăcut numele date de Brâncuși, operelor lui.
De atunci a rămas așa, iar romanii parcă sunt drogați, nu vor să schimbe nimic.
Doctorul înainte de a muri, a spus să transmit în țară aceste lucruri pe care el le știa perfect.
Cu stima, Liviu Popp
Mesaj primit cu rugamintea de a-l da mai departe!
Într-adevăr „Masa apostolilor neamului”, „Coloana sacrificiului infinit” sau „Coloana recunoștinței fără sfârșit” cum apare chiar într-o scrisoare a lui Brâncuși și „Poarta întregirii neamului” sunt denumiri mult mai sugestive pentru monumentele ce fac parte din ansamblul „Calea Eroilor” din Târgu Jiu.