Creierul omului modern poate fi considerat drept un mecanism cognitiv complex care a fost „construit” printr-un proces evolutiv îndelungat, dirijat de selecția naturală, plecând de la modelul rudimentar al creierului primilor hominizi.
Unii psihologi consideră că etapele procesului de dezvoltare cognitivă a copilului rezumă apariția și evoluția gândirii raționale primitive la ființa umană.
Astfel, într-o primă perioadă de dezvoltare psihică, preponderent senzorio-motorie, care durează până la aproximativ doi ani, copilul își perfecționează capacitatea de a explora prin simțuri și a crea reprezentări mentale despre mediul înconjurător. Precum și abilitatea de a manipula lucrurile înconjurătoare folosind scheme psihice acționale:
- acesta poate fi considerat simbolic ca fiind stadiul de dezvoltare al australopitecilor
- urmare a schimbărilor climatice, strămoșii noștri hominizi au adoptat mersului biped, facilitând dezvoltarea dexterității manuale
Nici operațiile gândirii, cum sunt compararea, ordonarea și clasificarea nu se constituie spontan în mintea copiilor ci se formează prin interiorizarea acțiunilor efectuate de aceștia asupra obiectelor concrete, aflate în câmpul perceptiv apropiat:
- acesta poate fi considerat ca fiind stadiul atins de Homo habilis
- producerea uneltelor impunea dezvoltarea unei gândirii concret-operaționale
În jurul vârstei de trei ani se formează conștiința de sine în urma unui proces prin care copilul învață să facă diferența între oameni, animale și lucruri, între persoanele cunoscute și străini și în final între el și toți ceilalți.
- Inclusiv pe parcursul evoluției lor ca specie, oamenii au fost conștienți și s-au delimitat mai întâi de mediul natural în care trăiau. Acest prim stadiu al conștiinței reflexive a fost atins încă de australopiteci.
- La primii hominizi predomina sentimentul de totală integrare fără diferențiere în ceata din care făceau parte. Mai târziu au început să realizeze că sunt diferiți unul de altul.
- Pornind de la conștiința realității obiective (reflexivă) doar la Homo neandertalis se manifestă pe deplin conștiința de sine (autoreflexivă).
Nu doar conștiința dar și structurile lingvistice ale omului se formează și se dezvoltă sub influența mediului natural și social, în contextul unor activității colective concrete.
Datele experimentale demonstrează faptul că în cadrul inter-influenței dintre structurile cognitive și mecanismele lingvistice ale omului, dezvoltarea gândirii este hotărâtoare pentru achiziția limbajului și nu invers.
- Reprezentanți Homo erectus aveau un comportament social dezvoltat. Fiind nevoiți să trăiască în colectiv pentru a se putea apăra și vâna eficient ei au adoptat forme complexe de comunicare prin gesturi și strigăte în cadrul activităților în comun.
- Cercetări recente asupra evoluției traiectului vocal – laringe, faringe și corzi vocale demonstrează că în urmă cu 250.000 de ani, anatomic era imposibil să se producă un limbaj articulat.
- Abia în urmă cu 200.000 -100.000 de ani, odată cu apariția lui Homo sapiens se naște limbajul uman articulat.