Atunci când vorbesc despre capacităţi senzoriale, psihologii se referă la senzaţii şi percepţii pe care le înţeleg atât ca procese cât şi ca produse ale psihicului uman.
Procesul psihic al senzației: de exemplu, când muşcăm dintr-un un măr papilele gustative generează impulsuri nervoase care codifică concentraţia chimică a substanţelor conţinute în pulpa fructului.
Acestea sunt colectate de fibre nervoase şi dirijate către talamus unde suferă o primă integrare de unde se transmit la aria scoarţei cerebrale dedicată funcţiei gustative care finalizează aceste operaţii de integrare-asociere.
Produsul psihic al senzației reprezintă „imaginea gustativă”, care este conştientizată şi este asociată ferm cu obiectul în cauză (mărul). Informaţia atașată senzaţiei gustative este codificată lingvistic atunci când rostim în limbaj interior „dulce”, „acru” sau „dulce-acrişor” [1].
Subiectul uman atribuie inclusiv note afective conţinutului informaţional al unei „imaginii senzitive”. Apreciem de exemplu fiecare senzaţie gustativă ca fiind plăcută sau neplăcută, ceea ce ne permite să ne reglăm comportamentul alimentar (mestecăm şi înghiţim îmbucătura atunci când are gust dulce sau renunţăm la ea atunci când este prea acră).
În cazul percepţiei, asupra simţurilor noastre acţionează un complex de stimuli datorat unui obiect fizic în ansamblul lui, asupra căruia ne îndreptăm atenţia cu o anumită intenţie (deci în mod conştient).
Realizăm astfel o cunoaştere concretă a caracteristicilor exterioare (accesibile simțurilor noastre) ale obiectului, atât timp cât acesta se află în câmpul nostru perceptiv, pe care ulterior le codificăm lingvistic. Îmi formez de exemplu „imaginea perceptivă” a unui măr aflat pe o farfurie în faţa mea, considerând că e prima dată când văd un astfel de fruct, după ce îi observ forma aproape sferică şi culoarea roşie, constat prin pipăire că este tare şi are coaja lucioasă şi realizez după ce îl gust că este dulce-acrişor [2].
Concluzia este că percepem în mod continuu mediul natural şi social în care trăim interacţionând conştient [3] şi orientat, prin intermediul unor activităţi concrete, cu obiectele fizice şi cu semenii care prezintă importantă pentru noi. Verificăm permanent adecvarea la realitate a conţinutului informaţional al senzaţiilor şi percepţiilor, constatând dacă acesta ne ajută sau nu în satisfacerea unor nevoi imediate.
De exemplu putem deplasa o piesă pe tabla de şah doar în condiţiile în care percepem vizual corect dispunerea spaţială şi forma obiectelor fizice. Corectitudinea percepţiei vizuale şi precizia mişcărilor de manipulare a obiectelor mici sunt validate în momentul în care mutăm piesa dorită în poziţia dorită. La nivel social, pornind de la o oarecare experienţă acumulată în percepţia altora, suntem capabili ca dintr-o privire să apreciem dacă o persoană de pe stradă, ar fi dispusă să ne indice cum să ajungem la o anumită adresă.
[1] Senzaţia reflectă în mod selectiv trăsături ale obiectelor accesibile simţurilor noastre, fără a identifica însă un obiect fizic anume. Intensitatea senzaţiilor nu depinde doar de obiect ci şi de subiect.
De exemplu, atunci când aşteptăm apariţia unui anumit stimul extern, de exemplu un apel telefonic de la un prieten, inclusiv pragul de detecţie sonoră va fi mai scăzut decât în mod uzual.
[2] Percepţia se centrează asupra obiectului de interes în totalitatea acestuia, îi reflectă în mod unitar însuşirile, pe care le integrează într-un “model mental al originalului. Trăsăturile distinctive ale obiectului pot fi percepute simultan sau succesiv pe calea mai multor simţuri iar memoria senzorială este cea care reţine „imaginea perceptivă” completă a obiectului.
[3] Experienţa senzorială directă, acumulată continuu prin intermediul senzaţiilor şi percepţiilor se poate materializa doar prin raportare la conştiinţa de sine şi la conştiinţa lumii exterioare.
Explicaţia este de natură neuro-fiziologică: toţi receptorii senzoriali, orientaţi spre exteriorul sau interiorul organismului se proiectează prin căi nervoase ascendente în arii asociative ale creierului, active în starea conştientă.
Episodul următor descrie cum ne reprezentăm mental realitatea exterioară nouă și cum o înțelegem folosind operațiile gândirii.