Inginerul, inventatorul, constructorul de avioane și pilotul Aurel Vlaicu

Pe Câmpul Cotrocenilor, în ziua de 17 iunie a anului 1910, după un rulaj de circa 40 metri aeroplanul „Vlaicu I”, pilotat de inventatorul și constructorul său, s-a ridicat de la sol la o înălțime nu mai mare de 4 metri, a zburat aproximativ 50 metri, după care revenit pe pământ lin și sigur. Învățând singur să zboare, Aurel Vlaicu a fost primul pilot român care și-a încercat în zbor propriul său avion, semnând totodată pe 17 iunie 1910 actul de naștere al aviației române.

La 19 noiembrie1882 se năștea în satul Binţinţi (azi Aurel Vlaicu), județul Hunedoara într-o familie de țărani, primul copil al lui Dumitru Vlaicu și al soției sale Ana, botezat cu prenumele Aureliu. Face școala primară în satul natal apoi școala elementară în Orăștie, ambele în limba română.

Transilvania fiind pe atunci încorporată în Imperiul Austro-Ungar, urmează studiile liceale în limba maghiară, la Colegiul reformat din Orăștie și la Liceul de stat din Sibiu, unde își ia bacalaureatul în anul 1902 (stânga-sus în montajul foto: Vlaicu la absolvirea liceului).

La Sibiu a fost coleg cu viitorul poet Octavian Goga ((stânga-jos în montajul foto: Aurel Vlaicu și prietenul său Octavian Goga) care scria mai târziu: „Îl văd ca acum, înalt, subțirel, oacheș, cu ochii negri și scrutători și ne duceam la el acasă ca la panoramă. În chiliuța lui, unde sta la un croitor, avea un atelier de făurărie”.

După două semestre la Școala Politehnică din Budapesta se transferă la Universitatea Tehnică din München unde obține diploma de inginer în 1907. Tot la München proiectează primul aparat de zbor cu aripi batante, dar se convinge că viitorul este al aeroplanului cu aripă fixă.

Efectuează stagiul militar la marină, într-un port austriac de la Marea Adriatică, unde se face remarcat prin construirea unui zmeu și montarea unui aparat fotografic pe acesta, reușind să efectueze fotografii la mare distanță.   În armată îl cunoaște pe Oskar Ursinus, nepotul proprietarului uzinelor Opel din Russelheim, la insistențele căruia se angajează în 1908, pentru o scurtă perioadă, la Fabrica de Automobile Opel.

La o cursă auto internațională, desfășurată la Baden, Vlaicu experimentează un carburator de concepție proprie la motorul automobilului Opel, care a și câștigat concursul.  

Patronul l-a felicitat și i-a promis că îl sprijină să-și fabrice aparatul său de zbor, dacă acesta rămâne în proprietatea uzinei.

Aurel Vlaicu dorește însă ca invenția să aparțină țării sale, așa cum aflăm dintr-o scrisoare către Virgil Simionescu, profesor la Liceul din Lugoj: „Acum vreau să mă apuc de mașina de zburat. Fabricantul e prieten cu mine, el mi-ar da parale să fac mașina, dar mai bucuros aș da invenția țării românești. Vezi de îmi recomandă pe cineva cu parale, ori fă-mi o legătură bună. Altfel, pun nemții mâna pe invenție …“.

Revenind în satul natal realizează, pentru început, un planor din lemn și pânză botezat „Vlaicu 1909”, cu bani împrumutați de tatăl său de la o bancă din Sibiu, în schimbul ipotecării pământului.

Ajutat de câțiva flăcăi care îl tractau în fugă cu frânghii, face primele zboruri cu planorul pe pășunea de la marginea satului Bintiţii, ridicându-se la 10-15 metri, cale de 50-100 metri.

Îndemnat de Octavian Goga, trec împreună Carpații în Romania, unde este prezentat lui Spiru Haret, ministrul învățământului.  În fața acestuia și a altor personalități, în Parcul Expoziției de la Filaret din București, Vlaicu face o demonstrație de zbor cu un aeromodel lung de circa 20 cm, cu elice acționată de fire de cauciuc răsucite, poreclit de el „Gândacul” (versiunea la scară redusă a viitorului aeroplan „Vlaicu I”).  Entuziasmat de demonstrație Haret intervine pe lângă ministrul de război, care aprobă fonduri pentru construirea aparatului în Arsenalul Armatei din Dealul Spirii.

Aurel Vlaicu se deplasează la Paris, se întâlnește aici cu Traian Vuia și cu ajutorul acestuia alege și comandă un motor de 50 CP, care ajunge în țară în luna mai 1910. 

Astfel că, pe 17 iunie, efectua istoricul său zbor cu „Vlaicu I”, primul aeroplan construit și pilotat de un român pe teritoriul României.

Tot în anul 1910 participă cu „Vlaicu I” la manevrele generale ale Armatei Române, ducând ordinul de operații de la Slatina la Piatra Olt.  După Franța, România devine astfel a doua țară din lume care a folosit un aparat de zbor în scop militar.

După alte câteva luni de zboruri cu „Vlaicu I“, cu sprijinul lui Spiru Haret inginerul român începe construcția avionului „Vlaicu II“, de data asta, în cadrul Școlii de Arte și Meserii din București. Avionul cântărea 200 kg, atingea o viteză maximă de 110 km/h  iar motorul era amplasat deasupra aripii pentru a-i mări stabilitatea (dreapta în montajul foto: Vlaicu gata de zbor cu „Vlaicu II“).

În vara anului 1912, Aurel Vlaicu participă cu noul său aeroplan la Concursul de Aviație de la Aspen – Austria, alături de alți 43 de concurenți din 8 țări ale Europei.  Câștigă două premii I (la viraje strânse și la aruncarea proiectilului la țintă de la 300 m) și premiul II la aterizarea la punct fix și se clasează pe podium alături de celebrul aviator francez Roland Gaross (cel care a dat numele arenei pe care se desfășoară cunoscutul turneu de tenis de Grand Slam).

În anul 1913, compania engleza Marconi, îi comandă lui Aurel Vlaicu proiectarea și construirea unui avion cu două locuri în 3 exemplare, care urmau să fie folosite pentru experimentarea unor aparate radio aeriene. În doar câteva luni proiectul aparatului de zbor, denumit „Vlaicu III“, era gata. Noul avion, cu care Vlaicu își propunea să treacă în zbor Carpații, avea o formă aerodinamică și cabina era acoperită în întregime, fiind primul avion din lume construit integral din aluminiu iar motorul de 80 CP  asigura viteza maximă de 144 km/h.

Deoarece piesele pentru noul avion întârziau să sosească în țară, inventatorul român s-a hotărât să zboare peste Carpații cu „Vlaicu II“ (destul de uzat la acel moment), fiind așteptat la Orăștie pentru serbările organizate de ASTRA (Asociațiunea Transilvaniei pentru Literatura și Cultura Poporului Român).

În ziua de 13 septembrie 1913, Vlaicu a decolat de la București, a aterizat fără probleme la Ploiești pentru realimentarea cu combustibil, s-a ridicat din nou in zbor dar s-a prăbușit pierzându-și viața în apropiere de Câmpina, la doar 31 ani.  Avionul „Vlaicu III“ a fost finalizat de colaboratorii săi, a efectuat mai multe zboruri de probă dar în 1916, în timpul ocupației germane a Bucureștiului, a fost confiscat și expediat în Germania.

Cu referire la trecerea Carpaților de către trupele române în august 1916 (pentru a elibera Transilvania de sub stăpânire austro-ungară), poetul ardelean Octavian Goga a scris după Marea Unire din 1 decembrie 1918: „Vlaicu e primul sol al unui vis milenar, întâiul soldat căzut pe un câmp de bătaie, cel dintâi sânge vărsat pentru trecerea Carpaților! Ca un post de avangardă al unei oștiri care așteaptă ordinul de plecare, el moare prevestind izbânda“.