La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, România se afla într-o conjunctură internațională foarte dificilă: Franța capitulase în fața trupelor naziste, Anglia se afla sub asaltul aerian al aviației germane iar protocolul secret al Pactului de neagresiune dintre Germania și Uniunea Sovietică plasa România în sfera de interes a URSS.
În aceste condiții, urmare a Ultimatumului sovietic, la 28 iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze către URSS Basarabia și Bucovina de Nord iar pe 30 august 1940 a fost forțată să accepte „Arbitrajul de la Viena” (în fapt, un dictat al Germaniei naziste și Italiei fasciste în calitate de „arbitri”) și să cedeze Ungariei hortyste nord-vestul Transilvaniei (peste 43.000 de kilometri pătrați, cu o populație majoritar românească).
Tot sub presiunea Germaniei, România a încheiat un acord care stabilea prezența unei misiuni militare germane în România, cu scopul declarat de a sprijini reorganizarea armatei române dar prin care Hitler urmărea pregătirea unor operațiuni militare comune.
Pentru ca, urmare a hotărârii generalului Ion Antonescu în calitate de conducător al statului, România să intre pe 22 iunie 1941 în război, alături de Germania, împotriva URSS.
La început, populația a sprijinit masiv războiul, văzut ca o luptă dreaptă de eliberarea a Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub stăpânirea sovietică.
Eliberarea celor două provincii românești, salutată cu satisfacție de opinia publică românească, a fost finalizată la 26 iulie 1941 dar generalul Ion Antonescu a decis ca Armata Română să continue operațiile militare alături de trupele germane în adâncimea teritoriului sovietic.
După victoria strategică obținută în bătălia pentru Stalingrad, în care Armata Română a suferit mari pierderi, armata sovietică a desfășurat o ofensivă continuă astfel că, la 20 august 1944, trupele Frontului 2 Ucrainean au ajuns în apropierea Chișinăului.
În acestă situație dramatică, pe 23 august 1944, regele Mihai I a ordonat demiterea și arestarea lui Antonescu pentru ca, prin Proclamația către țară difuzată de posturile de radio, regele să anunțe „ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei (Germania, Italia și Japonia) și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite (alianța Marea Britanie – Statele Unite – Uniunea Sovietică”.
Imediat după întoarcerea armelor, trupele române au trecut la dezarmarea și neutralizarea unităților germane care încercau să organizeze o rezistența de durată pe teritoriul României.
În primele 48 de ore diviziile române din Ardeal au acoperit frontiera impusă prin Dictatul de Viena, în lungime de 1.400 Km, până pe 28 august au fost înfrânte trupele germane din București și zonele înconjurătoare ale Capitalei iar până pe 31 august operațiunea de curățare a luat sfârșit atât în Dobrogea, cât și pe Valea Prahovei și în Oltenia fiind luați 56.000 prizonieri, dintre care 14 generali și peste 1.000 ofițeri.
În sfârșit, din 6 septembrie trupele române constituite în Armata I-a și Armata a IV-a, împreună cu trupele sovietice, au trecut la ofensivă împotrivă unităților germane și maghiare care ocupau Transilvania de Nord-Vest.
Iar data de 25 octombrie 1944, la care soldații dobrogeni ai Diviziei 9 Infanterie au înălțat drapelul românesc pe clădirea primăriei orașului Carei (ultima localitate eliberată după 4 ani de ocupație horthystă) este sărbătorită ca „Ziua Armatei Române” (dreapta-sus în montajul foto: „Monumentul Ostașului Român” de la Carei, inaugurat în 1964, operă a sculptorului Vida Gheza).
Pe 9 mai 1945, când războiul se încheia prin capitularea Germaniei naziste, militarii români ajungeau în apropiere de Praga și în estul Austriei.
Cât despre Divizia 9 Infanterie (care a primit denumirea onorifică „Mărășești”, în urma eroicei contribuții la victoria în această bătălie din Primului Război Mondial), între 23 august și 25 octombrie, aceasta a traversat în diagonală, prin luptă, toată România.
După ce a curățat Dobrogea de trupele germane, a luptat în Bărăgan, la București, Turda și Carei iar sfârșitul războiului a găsit-o luptând cu trupele germane în Munții Tatra din Cehoslovacia (stânga-sus în montajul foto: militari români în Tatra, în anul 1945).
La fel de îndreptățită la statutul de „Zi” a Armatei este însă și data de 24 noiembrie 1859 când, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost înființat Statul Major General al Armatei Principatelor Unite.
Primul pas către unificarea armatelor Moldovei și Munteniei fusese realizat în aprilie 1859, prin constituirea taberei militare de la Florești (lângă Ploiești), cu scopul de a preveni eventuale demonstrații de forță din partea Turciei și Austriei, care se opuneau Unirii.
Deși timp de 6 luni, aproape 12.000 de soldați munteni și moldoveni s-au instruit aici împreună sub directa supraveghere a domnitorului nu exista o comandă unică a trupelor – piatra de temelie a unei armate moderne.
Poate că și mai justificată ar putea fi „Ziua” de 30 august 1877 care a însemnat „botezul focului” pentru tânăra Armată Română, încununat cu cucerirea redutei Grivița, drumul către căderea Plevnei și mai târziu către Independența României fiind astfel deschis.
Inițial, Rusia nu a fost de acord cu intrarea României în războiul ruso-turc din 1877-1878, nedorind ca aceasta să fie parte la viitorul tratat de pace.
Abia după două asalturi, eșuate cu pierderi grele, asupra grupării otomane din cetatea Plevna, ruși au solicitat intrarea în dispozitivul de luptă a trupelor române. Iar cel de-al treilea asalt asupra Plevnei din 30 august s-a soldat cu o singură victorie – cucerirea redutei Grivița de către unitățile de dorobanți și vânători români (stânga-jos în montajul foto: „Cucerirea redutei Grivița”, litografie de Carol Popp de Szathmary).
În sfârșit, „Zilele” eroice ale Armatei Române în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, dintre 11 iulie și 22 august 1917, au salvat existența ca stat a României, prefigurând totodată Marea Unire din 1 Decembrie 1918 (stânga-centru în montajul foto: artileriști români pe frontul din Moldova, în vara anului 1917).
În iarna anului 1917, România se afla într-o situație disperată: Dobrogea și Muntenia, inclusiv Capitala, erau sub ocupația trupelor germane, austriece și bulgare, armata suferise pierderi uriașe, regele, guvernul și parlamentul s-au retras la Iași și alte sute de mii de civili din Muntenia s-au refugiat în Moldova.
Reorganizată și instruită cu ajutorul Misiunii militare franceze, înzestrată pe credit cu armament modern și muniție și cu un moral ridicat Armata România era pregătită ca în vara anului 1917 să își ia revanșa, după grelele înfrângeri din 1916.
Așa că, în timpul ofensivei de la Mărăști, din 11-19 iulie 1917, Armata a II-a română în cooperare cu Armata a IV-a rusă, a eliberat peste 500 de kilometri pătrați și 30 de localități, capturând și o însemnată cantitate de material de război.
Între 24 iulie și 6 august, la Mărășești, Armata I-a română sprijinită tot de Armata a IV-a rusă, a rezistat eroic ofensivei germano-austriece dinspre sud iar în perioada 26 iulie-9 august, la Oituz, Armata a II-a română a reușit să oprească ofensiva dinspre vest a trupelor germano-austro-ungare din Ardeal. Inamicul urmărea să încercuiască forțele româno-ruse, forțând astfel România să capituleze (dreapta-jos în montajul foto: Mausoleul de la Mărășești, inaugurat în 1938, adăpostește osemintele a 5.073 de soldați și ofițeri români).
În condițiile prezenței masive în țară a trupelor sovietice, noile autorități comuniste au declarat, în anul 1951, ziua de 2 octombrie ca „Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române”, pentru că la 2 octombrie 1943 Stalin aprobase formarea Diviziei „Tudor Vladimirescu”, pe baza de voluntariat, din prizonieri români aflați în Uniunea Sovietică.
Alegerea inspirată a datei de 25 octombrie ca „Ziua Armatei Române”, pentru a celebra jertfele militarilor români pentru independența și integritatea Patriei s-a oficializat prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, după mai bine de un an de la plecarea din România, pe 17 august 1958, a ultimului contingent al Armatei Roșii.
In calitatea ta de militar te rog sa primești urarea de „La mulți ani!” azi, de Ziua Armatei române!
Și mulțumesc pentru prezentarea succintă a principalelor momente din istoria noastră în care armata și-a îndeplinit menirea de apărare a integrității teritoriului național si a suveranității nationale. Curajul și eroismul, dar și conducerea tactică și strategică a soldaților români au suplinit sau au completat în lupta cu inamici de cele mai multe ori organizați și dotați poate mai bine. Dar lupta de apărare va fi întotdeauna mai bine justificată și stimulatoare față de atacurile invazioniste!
Mulțumesc mult pentru urare! Într-adevăr, militarii români au fost întotdeauna motivați pentru că aveau ce apăra, deci știau concret pentru ce luptă. Din păcate, de-a lungul istoriei, lupta lor dreaptă a cerut prea multe vieți pentru că întotdeauna politicieni s-au dezinteresat de dotarea armatei și de echiparea oștenilor săi.
La mulți ani victorioși armatei romane!
La mulți ani victorioși armatei romane!
Se pare că nu pot trimite un al doilea comentariu…
Mă alătur din toată inima urării tale și bineînțeles că poți trimite oricâte comentarii la care voi răspunde cu plăcere.
Buna ziua ! Am fost prezenta in Mangalia la festivitatea de depunere coroane de flori la Monumentul Eroilor din centrul orasului. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace si lumina pe eroii cazuti in luptele de indepenta si cele 2 razboaie mondiale ! La multi ani militarilor activi si in retragere !
La fel ca Ziua Armatei și Ziua Eroilor este o sărbătoare pentru comemorarea celor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. Este celebrată cu prilejul zilei Înălțării Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paști.
În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă.
In acest moment armata romana este in curs de dezvoltare atat din punct de vadere logistic cat si ca personal bine instruit, deoarece trebuie sa ținem cont de amenintarea Rusiei pentru întregul NATO . Speram sa avem posibilitatea s-o facem cat mai repede !
Sper și eu să o facem repede dar și bine. În sensul că armamentul pe care îl cumpărăm să fie adecvat amenințărilor din prezent și nu unul depășit moral.
Eu cred ca vorbind despre armata romana trebuie sa subliniez ca in timpurile noastre,de la formarea ei in structuri moderne de pregatire si actiune ,s-a comportat si si-a facut menirea nemillocit fata de popor,respectand toate canoanele de lupta moderna ale timpului,ca si celelalte armate ale timpului,dar fiind mai slab dotata si actionand cu mai mult eroism.
In conditiile de azi trebuie sa i se acode mai multa atentie armatei romane pentru ca ea sa poata fi o za puternica in orice alianta militara de conjunctura si pentru a-i da independenta de actiune proprie in folosul scopurilor politico-militare romanesti.Asa s-ar intari moralul celor ce se pregatesc de lupta si asigurarea linistii generala a populatiei in normalitatea si siguranta activitatilor cotidiene.
În toate confruntările militare la care a participat, armata română a intrat în luptă slab dotată dar a compensat cu motivarea și cu eroismul celui care se apără. Aliații pe care i-am avut au contribuit doar cu un sprijin în instruire și cu armamentul plătit de noi cu bani buni.
Nici în prezent nu cred că putem să ne bazăm că ne apără vreo alianță ci ar trebui să ne bizuim doar pe dotarea și instruirea prin forțe proprii a armatei noastre, pornind de la o concepție proprie d apărare.