Sânzienele, solstițiul de vară și Ziua Iei

Agricultori, păstori, crescători de albine și cultivatori de viță de vie, strămoșii noștri daci au observat cu atenție bioritmurile din natură (reproducerea animalelor, încolţirea seminţelor, înmugurirea arborilor), fazele Lunii, poziția pe cer de-a lungul anului a Soarelui și constelațiilor, lăsându-ne moștenire un „instrument” străvechi de organizare a muncilor de zi cu zi, pe înţelesul tuturor.

 

Bazat pe o experiență milenară, transmis pe cale orală și îmbogăţit continuu generație după generație, calendarul popular arată care sunt perioadele favorabile (pe anotimpuri, luni, săptămâni) pentru arat, semănat, urcarea sau coborârea oilor de la munte, culesul plantelor de leac, precum și zilele de sărbătoare și datinile care trebuie să le însoțească.

Cine ştia pe dinafară calendarul popular, era considerat un foarte bun gospodar iar mulțimea cunoștințelor practice ce trebuiau a fi memorate a dus la apariţia zicalei „a face capul calendar”.

 

În calendarul tradițional, ziua de 24 iunie este una de sărbătoare, numită Sânziene în Oltenia, Banat, Transilvania și Moldova nordică și Drăgaică în Muntenia, Dobrogea și Moldova sudică.

În preajma acestei date, așa cum țăranii au intuit de mult și astronomii au găsit explicația mult mai târziu, se înregistrează cea mai lungă zi din an iar la amiază soarele se înalță cel mai sus pe bolta cerului.

 

Ca rezultat direct al înclinării axei polilor față de orbita Pământului în jurul Soarelui, în zona temperată a emisferei nordice (acolo unde e situată și România), există cele patru anotimpuri iar pe 21 iunie are loc ceea ce astronomii numesc solstițiul de vară.

Chiar dacă în această zi, durata luminii naturale ajunge la un maxim de 15 ore și jumătate în timp ce noaptea durează doar 8 ore și jumătate, cele mai călduroase zile ale anului apar mai târziu, de regulă la mijlocul lui iulie și începutul lui august, deoarece pământul, apa și aerul au nevoie de timp pentru a acumula căldura primită de la soare.

Înfloresc acum florile  galbene și albe de sânzienevegetația ajunge la un apogeu, fructele încep să dea în pârg, la munte începe cosirea fânețelor iar cucul încetează să cânte pentru că, în credința populară, răgușește după ce mănâncă cireșe și vișine.

 

Personaje mitologice din folclorul românesc, Sânzienele sunt descrise ca niște zâne frumoase și binevoitoare, ce trăiesc în păduri și pe câmpii înflorite și aduc fertilitate, belșug și putere tămăduitoare plantelor.

Cu rădăcini precreștine străvechi, Sărbătoarea de Sânziene  începe la asfinţitul zilei de 23 iunie, când fetele culeg flori de sânziene și fac din ele coroniţe pe care le aduc în sat și le așezată la porţi, uşi, ferestre pentru a ocroti casa de rele şi a aduce noroc și sănătate oamenilor şi belşug animalelor şi semănăturilor din gospodărie.

 

Îmbrăcate de sărbătoare, cu coronițe pe cap, fetele dansează (sus-stânga în montajul foto: Hora de Sânziene a fetelor) cântând:

Du-te, Soare, vino, Lună,

Sânzienele îmbună,

Să le crească floarea–floare,

Galbenă, mirositoare,

Fetele să le adune,

Să le prindă în cunune,

Să pună la pălărie,

Floare pentru cununie.

 

Cu speranța că își vor visa ursitul, fetele puneau buchețele de flori sub pernă în noaptea de sânziene iar în zori de zi aruncau coronițele pe case și dacă nu cădeau de pe acoperiș era semn că se vor mărita în acel an.

Prin observarea atentă a inflorescenței și tulpinii sânzienelor, gospodarii cu experiență puteau să aprecieze dacă vremea era înaintată sau întârziată pentru diferite activități agrare sau pastorale.

 

În câmpia Dunării, datina Drăgaicei implică un „scenariu” ceva mai complicat, cu mai multe „personaje” care închipuiau o nuntă. Mireasa, cea mai harnică și frumoasă din  ceata de fete, era Drăgaica, o altă fată deghizată în băiat era mirele Drăgan iar celelalte fete numite drăgăicuţe, formau alaiul de nuntă al jocului.

Iar în unele sate din sudul Olteniei, fetele purtau un steag împodobit cu flori de sânziene, spice de grâu, usturoi și basmale colorate, asemănător steagului purtat de Căluşari.

 

Pictorul român Constantin Daniel Rosenthal realiza, în anul 1850, cunoscuta lucrare în ulei pe pânză „România Revoluționară”, simbolizând lupta revoluționarilor români de la 1848  (sus-dreapta în montajul foto).

Tabloul redă o tânără femeie înveșmântată cu o ie cu altiță, cu o salbă de galbeni la gât și o maramă de borangic care-i acoperă părul negru strălucitor: o mână smulge cu o mișcare de apărare drapelul tricolor iar mâna cealaltă este încleștată pe un pumnal pe care pare gata să-l folosească.

Pentru chipul României, artistul a avut-o ca model  pe Mary Grant, cu origini scoțiene, devenită Maria Rosetti prin căsătoria cu revoluționarul pașoptist C. A. Rosetti.

Împreună cu fetița lor de doar trei luni, ea va însoți pe malul Dunării corabia care îi transporta pe conducătorii revoluției arestați de turci, reușind eliberarea soțului său împreună cu Nicolae Bălcescu și Ion C. Brătianu.

 

După aproape un secol, pictorul Henri Matisse pictează în 1940 tabloul „La blouse roumaine”, (jos-stânga în montajul foto), o imortalizare modernă a iei româneşti, lucrare expusă la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.

Impresionat de frumusețea portului românesc, celebrul pictor francez și-a găsit inspirația în colecția de ii autentice, primite în dar de la bunul său prieten, pictorul român Theodor Pallady.

 

Pentru ca în anul 2013, comunitatea „La Blouse Roumaine”, fondată pe Facebook de coregrafa Andreea Tănăsescu, să inițieze Ziua Universală a Iei, aleasă să coincidă cu sărbătoarea din 24 iunie a Sânzienelor.

De atunci, evenimentul s-a extins rapid, fiind celebrat de românii de pretutindeni, și nu numai, iar în anul 2022, „Arta cămășii cu altiță”, reprezentativă pentru costumul popular din România și Republica Moldova, a fost inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.

 

Realizată manual prin tehnici transmise de la mamă la fiică, ia reprezintă cămașa tradițională purtată din vechime de femeile dar și de bărbații din întreg spațiul românesc. În trecut, cămașa era croită din pânză de in sau cânepă țesută în casă, la război dar cu timpul a început să fie făcută din borangic (fire de mătase naturală, țesute la război) și mai nou din bumbac.

Modelul, materialul, motivele și culorile decorative diferă în funcție de fiecare regiune istorică a României dar și de destinația iei  – de nuntă, de sărbătoare, de horă sau de zi cu zi.

 

Cel mai răspândit model de ie, întâlnit în Moldova, Bucovina, Oltenia, Muntenia și în zona Branului și Covasnei este cămașa cu altiță (jos-dreapta în montajul foto).

Altița este cusătura ornamentală de pe umerii și partea superioară a mânecilor cămășilor țărănești, râurile sunt șirurile de motive decorative care coboară pe lungimea mânecilor și pe piept iar încrețul este broderia de la baza gâtului.

Motivele ornamentale cusute pe pânză, fie că sunt geometrice, vegetale sau simbolice, nu aveau doar rol estetic, ci și unul de protecție, prosperitate și fertilitatea.

Vorbind despre cromatica broderiei se foloseau două-trei culori preparate din plante, cea mai întâlnită combinație fiind roșu și negru, apoi galben, albastru și verde pentru motivele florale dar erau și ii cusute doar cu fir negru sau violet în Mărginimea Sibiului.

 

În anii din urmă, ia a devenit o sursă de inspirație pentru casele de modă din țară și străinătate, în schimb meșterii populari și specialiștii în patrimoniu imaterial consideră ca fiind necesară susținerea atelierelor și meșterilor populari care cos ii prin tehnici tradiționale, pentru ca acestea să rămână un simbol cultural și identitar, autentic românesc.

2 thoughts on “Sânzienele, solstițiul de vară și Ziua Iei”

  1. „Bluza romaneasca” a lui Matisse seamana cu o ie dar cea care o poarta arata ca o frantuzoaica!

  2. De fapt muză pentru tabloul „La Blouse roumaine” a fost o tânără rusoaică, Lydia Delectorskaya, care i-a fost secretară și modelul lui Matisse în ultimii săi ani de viața.

Adaugă un Comentariu

Răspund la fiecare comentariu cât de repede pot.
Adresa ta de email nu va fi publicată.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *