La sfârșitul secolului al XIX-lea, neurologul austriac Sigmund Freud (1856 – 1939) fondează un nou curent de gândire, care va primi numele de psihanaliză și care va încerca să orienteze psihologia, axată până atunci pe explorarea fenomenelor conștiente ale psihicului uman, spre studiul subconștientului.
Se consideră că actul de naștere al psihanalizei îl constituie publicarea în 1895 a lucrării „Studii asupra isteriei” de către Freud împreună cu medicul și fiziologul austriac Josef Breuer (1842-1925), în care se arăta că nevroza isterică ar avea drept cauză o experiență traumatică, reprimată în subconștient. Tensiunea psihică acumulată din această cauză ar putea fi eliberată atunci când pacientul este ghidat de terapeut să reconștientizeze evenimentul traumatic (în fotografie, o ședință tipică de psihanaliză).
În concepția lui Freud, bazată pe activitatea sa clinică în tratarea maladiilor nervoase, psihicul uman este structurat pe trei niveluri și anume: subconștientul pe care îl numea Id (guvernat de principiul plăcerii și care ascunde impulsuri sexuale și agresive), Eul sau conștiința individuală (ce gestionează rațional raporturile psihicului cu realitatea externă) și Supra-eul sau conștiința morală (care asimilează regulile de comportament dar și idealurile umane).
El aprecia că în relațiile dintre aceste componente psihice rolul dominat îi revine subconștientului, considerând că impulsurile sexuale și dorințele ascunse sunt mai influente decât gândirea conștientă și concepțiile morale în determinarea comportamentului uman.
Ca metodă de tratament a maladiilor psihice, psihanaliza folosește hipnoza, sugestia, analiza viselor și asociația liberă de idei (jos în montajul foto: ședință tipică de psihanaliza), pentru ca pacientul să-și înțeleagă motivațiile ascunse ale comportamentului său patologic și să preia astfel controlul.
Unii medici și psihologi care inițial au participat alături de Freud la fundamentarea psihanalizei nu au mai fost de acord ulterior cu rolul dominant acordat unui subconștient, ghidat de tendințe agresive și instincte sexuale, în stabilirea comportamentului uman.
Astfel, medicul psihiatru elvețian Carl Jung (1875–1961), fost colaborator al lui Freud, considera că psihicul uman este divizat tot în trei părți acestea fiind însă: eul identificat de asemenea cu conștiința de sine, apoi subconștientul individual (care însă nu disimulează dorințe sexuale mascate ci conține acea experiența personală ce nu mai este, dar poate redeveni conștientă) și respectiv subconștientul colectiv (care sintetizează experiența general umană ca specie și influențează, fără să fim conștienți, acțiunile și comportamentele noastre, în special pe cele emoționale).
După Jung, subconștientul colectiv este cea mai puternică componentă a psihicului fiind formată din predispoziții sau arhetipuri ce reprezintă modele neînvățate de a reacționa la trăirea de către o persoană a unor anumite experiențe sau emoții.
Un exemplu de arhetip, pe care Carl Jung l-a denumit chiar persona (cuvânt care în limba latină înseamnă mască sau caracter) ar fi cel care îi face pe oameni să prezinte „instinctiv“ semenilor doar o anumită fațetă a personalității lor, în timp ce mențin ascunse cele mai importante laturi ale acesteia.
Un alt fost colaborator al lui Freud, medicul și psihologul austriac Alfred Adler (1870–1937) era de părere că dacă în copilărie toți oamenii suferă de un sentiment de inferioritate datorită dependenței lor față de adulți, mai apoi, doar pentru o mică parte dintre ei, acest sentiment devine complex de inferioritate.
În schimb, cei mai mulți dintre noi dezvoltăm o viziune a ceea ce dorim să devenim în viitor și un mod de viață care ne permit să ne câștigăm încrederea de sine și chiar să luptăm pentru idealurile noastre.
Spre deosebire de Freud sau Jung, Adler nu credea că oamenii sunt dependenți de pornirile lor agresive sau de moștenirea psihică a speciei umane ci din contră, conștiința lor de sine este creativă deși este ancorată inevitabil în mediul fizic și social în care trăiesc.
El considera că subconștientul reprezintă de fapt aceea parte a experienței personale pe care oamenii nu o pot asimila deoarece este incompatibilă cu imaginea lor despre lume sau cu propriul stil de viață.
Episodul precedent descrie modul în care asociem senzații dar și idei simple ca să formulăm idei complexe.
Episodul următor studiază comportamentului uman observabil și posibilitatea prezicerii și controlul acestuia
Subiectul abordat este studiat în continuare, dar, cel puțin pentru mine, greu de digerat. Freud și Jung s-au contrat puternic de-a lungul anilor, fiecare susținând că varianta lui este cea adevărată. Oricum, doi oameni de vârf în domeniu, cu vieți pline de aventuri.
Am citit cartea lui Frank McLynn, „Prin abisurile minții” – Viața lui Jung- și am găsit destule pagini foarte greu de digerat.
Totuși interesul pentru psihanaliză ca tratament pentru bolile psihice este în continuă scădere. Și este de înțeles! Căci nu poți reduce psihicul și comportamentul uman, guvernate în principal de rațiune și de emoții și sentimente conștientizate cu ușurință, la influența dominantă a instinctelor și impulsurilor subconștiente.