Grup.8 Membri de familie, vecini și prieteni

Cu toții se naștem și ne formăm ca oameni într-o familie care, prin întâietatea cronologică și prin atmosfera afectivă, reprezintă pentru noi un grup primar.

 

De-a lungul vieții, aceiași nevoie de intimitate și sprijin afectiv ne îndeamnă să participăm la constituirea altor colectivități mici, care pot fi considerate de asemenea drept grupuri primare, așa cum sunt:

  • grupul de vecinătate, ce exprimă relațiile de înțelegere și cooperare a indivizilor aflați in proximitate teritorială, mai ales în mediul rural și mai puțin în cel urban
  • grupul de prieteni, care răspunde necesități de afecțiune și colaborare de pe poziții de egalitate a indivizilor

Grupurile primare sunt formate deci dintr-un număr redus de oameni care au ca numitor comun relații de cooperare și preponderent afective, directe (față în față) și informale (pe bază de reguli nescrise de comportare) dar și echilibrate (din punctul de vedere al inter-influenței):

  • relațiile de afecțiune și cooperare foarte strânse devin scop al grupului, motiv pentru care membrii săi se percep unii pe alți ca personalități depline
  • normele de conduită sunt elaborate și însușite implicit de către membri, asigurând acestora moduri apropiate de a gândi și simți
  • scopurile principale sunt cele de întrajutorare materială, protecție reciprocă și suport emoțional, fiind satisfăcute în mod egal pentru toți membrii

Toate grupurile primare sunt colectivități stabile și de lungă durată (suntem membrii ai unei anumite familii pe viață și putem avea prieteni de-o viață) pentru că:

  • la baza formării grupurilor de prieteni sau de vecini stă asemănarea, căci oamenii se simt mai confortabil în prezența celor care au aceiași locație, vârstă sau nivel de cultură
  • membri lor împărtășesc o experiență comună semnificativă prin trăirea in colectiv a evenimentelor importante
  • există o apropiere geografică a membrilor, care mărește probabilitatea desfășurării unor activități în comun

Datorită acestor trăsături specifice grupul primar este un psiho-grup adică un punct de intersecție între social si psihologic ceea ce:

  • determină o coeziune puternică, datorită sentimentului legăturii strânse intre membri, prin care aceștia experimentează în comun prietenia, înțelegerea și afecțiunea reciprocă
  • asigură o rezistență puternică a grupului față de influențele perturbative din exterior
  • generează o reacție inversă coerentă a membrilor împotriva constrângerilor impuse de societatea globală

Familia, grupul de vecinătate și grupul de prieteni reprezintă deci cadrul în care ne putem prezenta deschis nevoile personale astfel încât să obținem, pe de o parte, acceptul grupului și pe de altă parte, să avem sprijin din partea acestuia în satisfacerea lor.

 

Din acest punct de vedere toate grupurile primare pot fi apreciate drept „pepiniere ale personalității umane”, care ne asigură o racordare mai umană la societatea în care trăim.

Adaugă un Comentariu

Răspund la fiecare comentariu cât de repede pot.
Adresa ta de email nu va fi publicată.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *