Unul dintre cele mai active domenii de cercetare ale psihologiei contemporane, ce beneficiază de remarcabilele progrese ale tehnologiilor de explorare a sistemului nervos este acela al neuropsihologiei.
Utilizând informații furnizate de biologie, anatomie, fiziologie și cibernetică, dar și investigații experimentale și ipoteze teoretice proprii, neuropsihologii au formulat trei idei fundamentale pe care își bazează activitatea:
- creierul este sursa fenomenelor psihice și a comportamentului uman
- neuronul este unitatea anatomo-informațională a creierului
- arcul reflex este unitatea sa anatomo-funcțională
În linii foarte generale, sistemul nostru nervos este format din două tipuri de celule:
- neuronii ce reprezintă unitățile de procesare și transmitere a informațiilor având capacitatea de interconectare
- celule gliale cu rol de susținere a neuronilor și de transfer a oxigenului, substanțelor nutritive și reziduurilor metabolice, între vasele capilare și neuroni
La rândul lui, celula nervoasă numită neuron are în compunere următoarele:
- corpul celular propriu-zis sau soma, cu dimensiuni de ordinul sutimilor de milimetru
- un mare număr de extensii subțiri ale somei, cu lungimi de ordinul milimetrilor, denumite dendrite
- o extensie a corpului celular cu o grosime mai mare și cu o lungime de până la un metru, denumită axon
Atât corpul neuronal cât și dendritele și axonul formează însă o singură celulă, protejată de o membrană celulară unică iar sensul de transfer al impulsurilor nervoase este întotdeauna dinspre dendrite (în calitate de intrări) către axon (ca ieșire informațională).
Dezvoltarea microscoapelor electronice de foarte înaltă rezoluție a permis neurofiziologilor să înțeleagă mecanismul electro-chimic complex prin care neuronul poate asigura transmiterea unidirecțională a unui potențial electric, purtător de informație, denumit impuls nervos.
Un neuron poate avea zeci de dendrite, fiecare din ele cu mai multe ramuri iar pe fiecare ramură există numeroase protuberanțe denumite spini, astfel încât fiecare neuron poate deține între câteva sute și câteva mii de spini.
Spinii unui neuron sunt de fapt puncte de conexiune cu axonii altor neuroni prin care informațiile „de intrare” se propagă sub formă de impulsuri nervoase către corpul celular, care le integrează și le dirijează apoi către axonul propriu.
Partea terminală a axonului se divide la rândul ei într-un număr de ramuri, fiecare având la capăt câte o proeminență denumită buton terminal.
Acești butoni reprezintă „ieșiri” ale informației procesate de primul neuron și se dispun foarte aproape (fără a intra în contact) de spinii unui alt neuron.
Spațiul extrem de îngust dintre un buton și un spin, denumit sinapsă, asigura transmiterea directivă a impulsului nervos. Pentru aceasta, butonul terminal al neuronului „sursă” eliberează în fanta sinaptică un neurotransmițător, mesager chimic care prin reacție cu o proteină receptoare din spinul neuronului „țintă” generează o copie a impulsului nervos purtător de informație.
Din punct de vedere informațional, neuronul este deci un procesor elementar de colectare și prelucrare a informației, cu mii de intrări și o singură ieșire. Integrarea informațiilor de intrare și direcționarea lor către ieșire este asigurată prin propagarea electro-chimică rapidă a impulsurilor nervoase la suprafața membranei neuronale iar transmiterea ei între neuroni este realizată mult mai lent de către sinapse, prin mecanismul chimic unidirecțional de tip neurotransmițător-proteină receptor.
Activitatea electrică a acestor unități informaționale ale creierului poate fi evidențiată printr-o tehnică simplă, dezvoltată în anii 30 ai secolului trecut și care utilizează drept traductori, electrozi plasații direct pe scalpul subiectului.
Electrozii realizează o sumare a potențialelor electrochimice a milioanelor de neuroni din aria cerebrală supusă investigării iar înregistrarea grafică a activității acestora, denumită electroencefalogramă (EEG) este redată sub forma unor unde neregulate, cu amplitudini și frecvențe variabile.
Prin analiza statistică a unui număr foarte mare de astfel de înregistrări s-au stabili legături ferme între parametrii undelor și anumite stări mentale precum starea de veghe, somn profund sau somn cu vise, starea de excitație psihică sau cea de relaxare.
Neurofiziologii au estimat ca în compunerea creierului uman intră circa 80 miliarde de neuroni iar fiecare dintre aceștia poate realiza până la 12.000 conexiuni cu alți neuronii, ceea ce ilustrează complexitatea extraordinară a sistemului nostru nervos central.
Vestea bună este că există o structurare funcțională a acestui număr imens de neuroni și o anumită organizare, atât ierarhică cât mai ales descentralizată, bazată pe asocieri și specializări locale ale celulelor nervoase.
Ca urmare cele mai multe conexiuni se stabilesc între neuroni care se află unii în vecinătatea altora iar legăturile între ariile specializate de neuroni se realizează prin așa numite traiecte nervoase formate din mănunchiurile de axoni ai neuronilor „sursă” care se conectează cu neuronii „țintă” din ariile cerebrale de destinație.
Episodul precedent analizează modalitățile prin care putem cunoaște și înțelege realitatea la nivel informațional.
Episodul următor descrie mecanismul prin care celulele nervoase se asociază ca să formeze un sistem cu reacție inversă numit arc reflex.