Neoliticul a fost distins de paleolitic printr-un criteriu tehnologic fără echivoc: șlefuirea (în contrast cu cioplirea, ca tehnică anterioară de prelucrare a pietrei) dar și printr-o transformare globală, determinată de trecerea de la modul de viață „prădător” la economia de producere a hranei, prin cultivarea pământului și creșterea animalelor.
Câinii au fost domesticiți în urmă cu 12.000 de ani, urmând caprele, oile, porcii, vacile (acum 8.000 – 10.000 de ani) și caii acum 6.000 de ani.
- Animalele potrivite pentru domesticire trebuiau să fie ușor de hrănit, să se poată reproduce în captivitate și să prezinte o ierarhie socială, în care omul se putea impune în calitate de conducător.
- Lipsa unor animale de talie mare care să răspundă acestor criterii explică de ce unele civilizații nu au avut animale domestice (cum s-a întâmplat în Australia, de exemplu).
Cultivarea plantelor a început în ținutul dintre Tigris și Eufrat, în urmă cu 10.000 de ani. Aceasta a corespuns cu începutul agriculturii si totodată al civilizației sedentare.
- Schimbarea a permis creșterea numerică a grupurilor de oameni (agricultura susține pe aceiași suprafață un număr mai mare de oameni decât viața de vânător – culegător) și a condus la diviziunea muncii și diferențierea după avut.
- Totuși surplusul de hrană oferit de agricultură s-a reflectat într-o descreștere a sănătății Scheletele descoperite în primele așezări de tipul orașelor, demonstrează că oamenii erau mai subnutriți si mai mici de statură decât vânătorii-culegători. Deși agricultura oferea mai multe calorii, calitatea dietei era inferioară.
Odată cu dezvoltarea agriculturii și creșterii animalelor și cu sedentarizarea comunităților umane au loc importante mutații în toate domeniile vieții:
- se generalizează prelucrarea pietrei prin șlefuire, se inventează ceramica și metalurgia, încep să fie practicate torsul, țesutul și alte meșteșuguri casnice
- se produc schimbări majore în modul de amenajare a spațiului de locuit (apar așezări de tip rural cu locuințe permanente)
- o viață spirituală mai complexă este ilustrată prin religie, obiecte de podoabă și artă
Începuturile istoriei sociale a oamenilor coincid deci cu apariția ființei umane, deopotrivă biologică, deci parte a lumii vii, supusă legilor naturii, cât și socială, înzestrată cu conștiința de sine, supusă legilor ce guvernează evoluția societății umane, creatoare de civilizație.
Accelerarea dezvoltării sociale și culturale a omenirii poate fi ilustrată în primul rând prin scurtarea spectaculoasă a diferitelor epoci istorice succesive:
- dacă paleoliticul inferior a durat 1,8 milioane de ani (din urmă cu circa 2 milioane de ani până acum 200.000 de ani)
- dacă paleoliticul superior a durat aproape 200.000 de ani (debutează acum 200.000 de ani și se termină în urmă 10.000 de ani)
- neoliticul, epoca bronzului și cea a fierului la un loc durează circa 7.000 de ani (din urmă cu 10.000 de ani până acum 3.000 de ani) iar această accelerare este valabilă pentru toate epocile istorice care au urmat
Consecințele „revoluției” neolitice: către sfârșitul mileniului al IV-lea î.Hr., în condițiile epocii bronzului, în Orientul Apropiat, în Mesopotamia și în Egipt, apar primele orașe-stat și se inventează scrierea, preistoria luând sfârșit în această parte a lumii.
- Aceleași fenomene se vor produce la începutul mileniului al II-lea î.Hr. în insula Creta prin apariția unor formațiuni statale organizate după modelul „oriental”.
- În sfârșit, în prima jumătate a mileniului I î.Hr., în condițiile epocii fierului, se naște în Grecia (iar mai târziu și în Italia) un nou tip de societate, cea antică, care va reprezenta startul evoluției socio-culturale europene