Grup.3 Există o definiție a familiei?

Indiscutabil familia este primul deci și cel mai vechi tip de colectivitate a oamenilor, având vârsta Umanității. Ca urmare, există nu una ci o mulțime de definiții ale sale, două dintre cele mai concise dar precise fiind cele redate mai jos.

 

Foarte pe scurt și în sens restrâns, familia este grupul social format dintr-un cuplu căsătorit și copiii acestuia.

Într-un sens mai larg, familia este grupul social format din membrii a trei generații – bunici, părinți și copii, care trăiesc, sau nu, în aceeași gospodărie, cooperează economic și au grijă de copii.

 

Iar pentru a ne apropia cât mai mult de realitatea zilelor noastre se cuvine să analizăm familia din cel puțin două perspective diferite, dacă nu chiar opuse.

 

Din perspectiva sociologica, familia și nu individul reprezintă unitatea de bază a societății.  Prin legături de rudenie familia conservă, dezvoltă și transmite copiilor:

  • moștenirea genetică a părinților (patrimoniul biologic)
  • numele, naționalitatea și limba maternă (patrimoniul identitar)
  • averea imobilă și bunurile bănești acumulate de înaintași (patrimoniul economic)
  • valori precum cinstea, corectitudinea, respectul față de strămoși, deschiderea spre cooperare (patrimoniul moral)
  • obiceiurile și tradițiile comunității, credințele religioase, patriotismul (patrimoniul cultural)

Pe de altă parte familia este un  grup primar (cum sunt și grupurile de prieteni, de exemplu) și ca urmare relațiile față în față și fără formalități care se stabilesc in cadrul ei se bazează pe amintiri, activități și aspirații comune. Ca membri ai unei familii, experimentăm și trăim sentimente de iubire, solidaritate, suport afectiv și protecție față de amenințările din afara acesteia.

 

Tot analiza sociologica este cea care face diferența între:

  • familia de origine, în care un individ s-a născut și a fost crescut și educat
  • familia conjugala, întemeiată prin căsătorie de individul ajuns la maturitate

În sfârșit, din perspectiva  juridică, familia este un grup formal de persoane între care s-au stabilit un set de drepturi si obligații reglementat prin norme legale, care precizează printre altele:

  • modul legal de încheiere a căsătoriei
  • stabilirea paternității copiilor legitimi (concepuți în familie) și ilegitimi
  • drepturile si obligațiile soților unul față de altul
  • relațiile dintre părinți si copii și modul de transmitere a moștenirii

Ne naștem și ne formăm pentru viața socială de adult într-o familie, primul grup care ne integrează și ne protejează în mod natural și necondiționat. La fel de adevărat este că pentru fiecare dintre noi familia reprezintă un grup pe viață.

 

De-a lungul timpului ne afiliem în mod voluntar la multe alte grupuri (cum sunt de exemplu colectivele de muncă succesive) doar pentru că urmărim scopuri și interese precise, pentru perioade de timp mai lungi sau mai scurte.

 

Nu este deci de mirare că, dacă în familie suntem priviți ca adevărate personalități, la „slujbă”  suntem apreciați doar pentru productivitatea și conștiinciozitatea de care dăm dovadă în timpul orelor de muncă.

Adaugă un Comentariu

Răspund la fiecare comentariu cât de repede pot.
Adresa ta de email nu va fi publicată.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *