Cunosc.5 Și în final, ce sunt raționamentele

În viața cotidiană, atunci când raționăm stabilim mental diverse relații între judecăți ce se referă la o stare de fapt concretă, cu scopul de a lua o decizie sau a rezolva o problemă.

Un exemplu de redare lingvistică a unui raționament ce relaționează trei judecăți este următorul:

Judecata 1 –  Dacă rămân la birou după program termin raportul (pe care trebuie să-l predau mâine la prima oră).

Judecata 2 – Dacă termin raportul nu mă scol mâine dimineață mai devreme (pentru a face mâine ce nu am făcut azi).

Judecata 3 – Dacă rămân la birou după program nu mă scol mâine dimineață mai devreme.

În cazul în care nu îmi place să mă scol devreme, raționamentul de mai sus este un bun argument pentru a hotărî să rămân după program pentru a-mi termina raportul. Primele două judecăți din exemplul de mai sus se numesc premise iar ultima judecată reprezintă concluzia raționamentului.

Ne formăm schema mentală a unui astfel de raționament și ne convingem că este corectă după ce, aflați în situații asemănătoare, am folosit același mod de argumentare a unor decizii ce s-au dovedit juste [1].

Un tip aparte de raționament numit inductiv, prin care ajungem la o concluzie cu caracter general pornind de la premise particulare, este ilustrat prin exemplul de mai jos:

Premisa 1 – Zincul este un metal ce prezintă conductibilitate electrică.

Premisa 2 – Aluminiul este un metal ce prezintă conductibilitate electrică.

Premisa 3 – Cuprul este un metal ce prezintă conductibilitate electrică.

Concluzia – Metalele prezintă (probabil) conductibilitate electrică [2].

Folosim intuitiv raționamente inductive atunci când din multiple experiențe particulare acumulate într-un domeniu de activitate extragem o idee nouă care ne sporește cunoașterea cu privire la acel domeniu. Tot în mod inductiv sunt elaborate și noțiunile, prin extinderea sau generalizarea însușirilor care se repetă la un număr de obiecte,  la o întreagă categorie de obiecte asemănătoare [3].

După cum observă din exemplul următor, în cazul raționamentelor deductive gândirea se orientează în sens opus, de la general către particular:

Premisa 1 (majoră) – Metalele prezintă conductibilitate electrică.

Premisa 2 (minoră) – Argintul este metal.  

Concluzia – Argintul prezintă conductibilitate electrică [4].

Sub denumirea de „silogism” și cu referire la filosoful grec Socrate, raționamentul deductiv a fost dezvăluit în urmă cu mai bine de 2.000 ani de Aristotel, considerat părintele logicii (în imaginea de mai sus: Socrate, condamnat la moarte prin otrăvire pentru defăimarea zeilor, bea cupa cu cucută, refuzând să fugă din Atena, considerând că supunerea față de lege este o datorie morală).

Premisa 1 (majoră) – Toți oamenii sunt muritori.

Premisa 2 (minoră) – Socrate este om. 

Concluzia – Socrate este muritor.

În viața de zi cu zi dar și în cunoașterea științifică, raționamentele inductive sunt singurele care permit relevarea unor aspecte necunoscute ale realității, pornind de la compararea, ordonarea și clasificarea datelor empirice referitoare la numeroase cazuri particulare.

De exemplu, concluzia privind conductibilitatea electrică a metalelor s-ar fi dovedit falsă dacă s-ar fi descoperit un singur element chimic cu caracter metalic care nu ar fi fost bun conducător de electricitate.

Modelul cuantic al atomului, evidențiază că orice element cu caracter metalic are proprietatea de a ceda electroni periferici care asigură conducția electrică. Prin aceasta se asigură o explicație științifică unei intuiții empirice inductive și în plus se oferă o premisă certă, ca punct de plecare pentru raționamente de tip deductiv [5].

Spre deosebire de noțiuni și judecăți care sunt memorate integral, în cazul raționamentelor, nu se rețin de regulă nici premisele, nici schemele lor de înlănțuire ci doar concluziile finale, după ce au fost validate în practică.

În sfârșit, pornind de la propria experiența de viață dar și funcție de nivelul de educație, suntem tentați să formulăm „teorii personale” în care integrăm judecăți și raționamente, cu privire la aspecte concrete din lumea în care trăim [6].

Rezumând, am văzut că folosim operații ale gândirii (analiza, sinteza, abstractizarea sau generalizarea) ca să prelucrăm fie informații obținute direct din mediul înconjurător prin senzații și percepții fie modele mentale ale obiectelor memorate sub formă de reprezentări.  Obținem astfel conținuturi elaborate ale gândirii cum sunt noțiunile, judecățile și raționamentele, pe care le „depozităm” de asemenea în memorie.

[1]  Sau putem afla dintr-un manual de logică că acesta este un raționament numit inferență validă prin care, pornind de la premise certe, ajungem în mod obligatoriu la o concluzie certă.

[2] Raționamentul de mai sus se bazează pe o inducție incompletă deoarece judecățile-premise nu epuizează toate cazurile particulare ale metalelor existente în natură și ca urmare judecata-concluzie este doar probabilă și nu certă.

[3] Operația de generalizare extinde, pe baza unor argumente faptice, trăsăturile comune unei mulțimi reduse de obiecte la întreaga clasă de obiecte de același gen. Ea este mediată de operația de abstractizare prin care sunt reținute însușirile considerate relevante ale unor obiecte și se face abstracție de acele trăsături apreciate ca nesemnificative.

[4] Acest tip de raționament deductiv arată că ceea ce este admis ca cert pentru o clasă de obiecte este cu necesitate cert pentru fiecare obiect al clasei.

[5] În practică teoriile elaborate inductiv pot fi confirmate pe termen nedefinit sau mai târziu pot fi  invalidate. Concluzia este că în cunoașterea umană, raționamentele inductive sunt adesea anterioare celor deductive.

[6] Teoria este o structură coerentă de explicații și interpretări ale proceselor din realitate, ce răspund nu doar nevoii umane de sistematizare a lumii complexe în care trăim ci unor cerințe aplicative.

Episodul precedent descrie cum combinăm diverse noțiuni atunci când emitem judecăți personale despre lume.

Episodul următor prezintă rolul memoriei în codarea și sistematizarea cunoștințelor pe care le acumulăm în cursul vieții.