Familia a constituit încă de la începuturile sale un reper de stabilitate în viața oamenilor. Pe de altă parte dezvoltarea tot mai accelerată a societății are drept rezultat adoptarea unor noi structuri ale familiei, considerate ca fiind mai adecvate mediului social.
Familia patriarhală a fost specifică populațiilor antice de stepă și câmpie, a căror ocupație principală era agricultura și creșterea animalelor.
În cadrul acestei familii, autoritatea tatălui se exercita nu doar asupra fiilor și fiicelor sale biologice, ci și asupra celorlalți membrii ai grupului de rudenie. Toți membrii, căsătoriți sau necăsătoriți, ai familiei sunt ținuți laolaltă, pentru a munci și a se apăra împreună.
Familia patriarhală mixtă este un subtip al familiei patriarhale, caracteristic mai ales populațiilor balcanice dar și comunităților țărănești din România (în fotografie: familie pe trei generații în anul 1923 – în centru, Neculai Manoliu, capul familiei și primar al comunei Dolheștii Mari, județul Suceava).
În acest tip de familii, autoritatea tatălui este completată cu aceea a altor membrii ai familiei, în principal a bărbaților în putere, care asigură resursele de hrană.
Bătrânii nu își pierd prestigiul, ci continuă să fie respectați în virtutea experienței lor de viață. Dar pe lângă vârstă, vrednicia adulților devine un atribut al aprecierii în aceste societăți tradiționale.
Familia autonomă și independentă economic este familia din occidentul european medieval și modern. Este caracteristică mai ales societăților scandinave și anglo-saxone, iar zona de plăsmuire este Norvegia și câmpia dintre Elba și Rhin.
Apare acum ferma individuală ca formă de locuire izolată. Nu există sate, ci ferme distanțate unele de altele iar familia este compusă din părinți și copii necăsătoriți.
Tinerii căsătoriți părăsesc gospodăria părinților pentru a-și întemeia propria gospodărie, iar averea părintească este preluata de un singur descendent, fără a fi împărțită la toți copiii. În cadrul acestui sistem familial, individul se baza exclusiv pe propriile-i forțe și pe inițiativa personală.
În familia nucleară tradițională, din ultimele două secole ale mileniului care a trecut, soțul este principala sursă de venituri și are o autoritate sporită în familie iar soția se ocupă de gospodărie si de creșterea copiilor, depinzând din punct de vedere economic de soț.
Vârsta partenerilor căsătoriți era relativ scăzută, numărul de copii asigura creșterea demografică a populației iar rata divorțurilor era relativ redusă.
Începând din ultimele decenii ale secolului trecut familia nucleară a cunoscut un continuu și rapid declin astfel că în cele mai multe societăți occidentale ea reprezintă astăzi doar 7-10% din totalul grupurilor familiale.
Principala cauză a acestui regres se presupune a fi creșterea ponderii femeilor ocupate profesional. Aceasta a condus la creșterea independenței economice a femeii și a posibilității de egalizare socială în raport cu bărbatul dar a dus și la diminuarea îngrijirii și supravegherii copiilor.
Cu toate că a scăzut destul de mult după 1990, România prezintă una dintre cele mai înalte rate a căsătoriilor legale din Europa.
Vârsta la prima căsătorie a crescut concomitent cu creșterea ratei divorțurilor, mai ales în rândul familiilor cu venituri mici, datorită greutăților economice care le macină.
Individualismul și goana după autonomia personală determină bărbații și în special femeile să fie tot mai puțin dispuși să conlucreze pentru unitatea familiei. Mai mult idealul iluzoriu al unei vieți complet independente conduce adesea la disoluția familiei și la traiul în singurătate.