Paleoliticul inferior
Început în urmă cu 1,8 milioane de ani și încheiat acum 200.000 de ani, paleoliticul inferior este epoca în care Homo erectus (omul vertical) s-a răspândit în afara „leagănului african”, în toate regiunile locuibile situate în Europa și Asia.
- Această migrație extinsă a impus adaptarea omului la un mediu natural mai puțin primitor, cu un climat mai sever, adaptare realizată prin cultură: folosirea focului, îmbrăcăminte adecvată, perfecționarea uneltelor, creșterea importanței vânătorii, mai ales în anotimpul rece, când hrana vegetală lipsea.
- Sunt atestate acum două tipuri de unelte: unelte „de miez” lucrate pe miezul silexului (precum toporașele de mână) și unelte „de așchii” (unelte de forme variate, lucrate pe așchiile subțiri, desprinse de pe miez).
- Apare tot acum, conștiința legăturii de rudenie prin faptul că trupul celor decedați nu mai este abandonat, ci apar primele înmormântări intenționate.
- Înmormântările nu se făceau în cimitire ci în incinta spațiului locuit (în peșteri, de obicei). Morții erau așezați în poziție chircită și presărați cu ocru roșu iar în unele morminte au fost depuse unelte și podoabe.
- Aceste practici pot fi puse în legătură cu credința în viața de apoi. Prin înmormântarea în spațiul locuit, cei trecuți pe „lumea cealaltă” erau menținuți simbolic în sânul comunității.
Paleoliticul superior
Este epoca în care, prin apariția în urmă cu circa 150.000 de ani a omului modern Homo sapiens (omul înțelept) și dispariția definitivă a celorlalți hominizi, se încheie lungul proces al antropogenezei.
- În prelucrarea uneltelor predomină tehnica lamelară. De pe un silex sunt desprinse lame înguste și lungi din care, prin retăiere și retușare, se obțin diferite unelte: răzuitoare, împungătoare, dăltițe, vârfuri de sulițe și de săgeți.
- Prin inventarea armelor compuse (cum sunt sulițele, arcul și săgețile cu vârf de piatră), care multiplică forța umană și măresc distanța de la care putea fi atacat animalul, crește eficiența vânătorii și siguranța vânătorilor.
- Pe lângă piatră este prelucrat acum pe scară largă și osul (inclusiv cornul și fildeșul), din care se confecționează vârfuri de suliță și de săgeată, harpoane, împungătoare și ace de cusut. La prelucrarea osului este folosită și tehnica șlefuirii, care va fi aplicată în prelucrarea pietrei abia în neolitic.
- Sursa principală în asigurarea existenței rămâne vânătoarea, în care sunt aplicate și metode noi, cum ar fi hăituirea animalelor spre prăpăstii sau locuri mlăștinoase.
În ceea ce privește organizarea socială, se poate afirma că în paleoliticul superior apar cele mai vechi forme ale societății gentilice.
- Ginta era o comunitate închisă, în care apartenența se baza pe înrudirea de sânge. Rudele erau urmașii unui strămoș comun iar descendența era socotită pe linie maternă.
- Relațiile între ginți se realizau prin exogamie: membri ginții erau obligați să-și caute parteneri de căsătorie într-o altă gintă.
- Solidaritatea de grup a ginții era menținută prin totemism: credința că ginta descinde dintr-o ființa simbolizată de animalul, planta sau chiar obiectul ce reprezintă totemul ginții.
- Putem admite, mai ales pe baza descoperirilor funerare, existența unui început de diferențiere socială a membrilor ginții în funcție de prestigiu.
Cert este că odată cu apariția omului modern, în paleoliticul superior, apare și arta. Arta paleolitică este clasificată în artă mobiliară și artă parietală.
- Arta mobiliară este arta obiectelor de dimensiuni mici lucrate din piatră sau fildeș ce pot fi deplasate, cum sunt statuetele antropomorfe (reprezentând oameni) și figurinele zoomorfe (reprezentând animale).
- Prin arta parietală înțelegem picturile realizate pe pereții peșterilor. Tema principală o constituie animalele: mamutul, bizonul, calul, renul, căprioara, ursul. Reprezentările omenești sunt rare. Se întâlnesc însă numeroase motive geometrice, semne și simboluri.
În ceea ce privește sensul artei parietale, se consideră că aceste reprezentări ar fi fost în legătură cu magia de vânătoare: stăpânirea imaginii și uciderea simbolică a animalelor, în concepția oamenilor preistorici, ar fi asigurat succesul la vânătoare.