Mica Unire, Cuza și Ruginoasa

În urmă cu 166 de ani, pe 24 ianuarie 1859 în sala de ședințe din Dealul Mitropoliei înconjurată de mii de oameni, Adunarea Electivă din București l-a ales pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, ca Domn al Țării Românești. Pe 5 ianuarie el fusese ales Domn al Moldovei de Adunarea Electivă din Iași.

Totul a început în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească. Mai mult, pe lângă revendicări sociale, revoluționării de la 1848 din Moldova, Muntenia și Transilvania au afirmat cu toții dorința românilor de unire într-un stat național.

După Războiul Crimeii (1853-1856), în urma căruia Franța, Anglia și Imperiul Otoman au ieșit victorioase în fața Rusiei, marile puteri s-au reunit la Paris în cadrul unei Conferinței de pace, finalizată în 1958 cu Convenția de la Paris, care s-a referit și la voința unionistă a românilor.

Convenția prevedea unirea Moldovei și Țării Românești într-un stat cu numele Principatele Unite, cu două capitale, doi domni, două adunări legislative și două guverne dar și înființarea la Focșani a două instituții comune: Comisia Centrală, pentru a alcătui proiecte de legi comune și  Curtea de Justiție și Casație, ca organ judecătoresc suprem al ambelor țări.

Prin dubla alegere a lui Cuza, care a domnit sub numele de Alexandru Ioan I, românii au pus marile puteri în fața faptului împlinit. Franța care avea interese economice la gurile Dunării și Rusia care își dorea un aliat puternic împotriva Imperiului Otoman au recunoscut actul unirii în schimb s-au opus Austria, care voia să înăbușe dorința de „Unire cu Țara” a românilor din Transilvania, Anglia care urmărea să slăbească Rusia și bineînțeles Turcia ca putere suzerană.

Cuza s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad și se trăgea dintr-o veche familie moldovenească din pârțile Fălciului, județul Vaslui.  Până în 1831 a învățat la Iași, la pensionul condus de francezul Victor Cuenin, unde îi are colegi pe Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. Pe timpul domniei sale cei doi colegi i-au fost sfetnici și colaboratori apropiați, Kogălniceanu în calitate de prim-ministru iar Alecsandri ca ministru de externe.

În anul 1835 își ia diploma de bacalaureat la Paris, apoi urmează studii universitare de drept și medicină, pe care nu le finalizează.

La 30 aprilie 1844 se căsătorește cu Elena Rosetti (dreapta-sus în montajul fotografic), sora viitorului prim-ministru Theodor Rosetti.  În timpul Revoluției de la 1848, Cuza s-a numărat printre fruntașii care au participat la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iași și a fost arestat din ordinul domnitorului Mihai Sturza, reușind să scape de sub pază și să se refugieze în Transilvania.

Revenit în Moldova odată cu noul domn Grigore Ghica, Cuza a primit funcția de președinte al Judecătoriei Covurlui (localitate aflată azi în Republica Moldova), apoi a fost integrat în armată și numit pârcălab de Galați (guvernator cu atribuții militare) iar în 1858 a fost înaintat la gradul de colonel și numit hatman (comandant șef) al Oștirii Moldovei.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși a durat doar 7 ani (1859-1866), a fost perioada în care s-au pus bazele dezvoltării moderne a României, fiind îndeplinite pe calea reformelor practic toate dezideratele Revoluției de la 1848.

În primii 3 ani ai domniei sale, Cuza s-a concentrat pe recunoașterea internațională a dublei sale alegeri și a Unirii depline. Astfel că în ianuarie 1862  s-au întrunit la București primul guvern unitar și prima adunare legislativă unitară ale României. Între timp s-au unificat toate instituțiile de la Armată la Biserică dar și legislația și cursul monetar.

În ultimii 4 ani de domnie, Cuza împreună cu primul său ministru Mihail Kogălniceanu au înfăptuit o serie de reforme profunde în întreaga societate românească.

În primul rând au fost secularizate bunurile și averile mănăstirești. Circa un sfert din pământurile agricole ale țării împreună cu alte bunuri care se aflau în stăpânirea mănăstirilor au fost trecute în proprietatea statului. Jumătate din toate acestea erau „închinate” adică puse sub stăpânirea călugărilor greci de la Muntele Athos.

În al doilea rând, cu toată opoziția adunării legiuitoare a fost înfăptuită reforma agrară: cam 500.000 de familii țărănești au primit circa 2 milioane de hectare (în medie 4 hectare de familie), cu plata către proprietari a unor despăgubiri timp de 15 ani.

A fost adoptată prima Constituție românească, s-a extins dreptul de vot printr-o nouă lege electorală și au fost reformate justiția, finanțele, armata și învățământul. Noua lege a „instrucțiunii publice” prevedea organizarea învățământului pe 3 cicluri – primar, secundar și superior, ciclul primar de 4 ani fiind obligatoriu și gratuit.

Cuza a avut și proiecte pe care nu a mai apucat să le înfăptuiască: crearea băncii naționale, a monedei naționale numită „romanat”, a Societății Literare Romane, nucleul Academiei Române de mai târziu, precum și a distincților și decorațiilor naționale.

Reformele înfăptuite de Cuza și Kogălniceanu cu sprijinul liberalilor moderați au stârnit puternice resentimente atât în tabăra conservatorilor, mari proprietari de pământ cât și în cea a liberalilor radicali, exponenți ai marii burghezii.

Deși cu viziuni politice total diferite cele două grupări s-au coalizat sub conducerea lui  I.C. Brătianu și C.A. Rosetti, masoni declarați și liberali radicali pentru a-l detrona pe Domnitorul Unirii, formând astfel ceea ce s-a numit în epocă „Monstruoasa Coaliție”.

Sub amenințarea armelor, în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza a fost forțat să abdice și să părăsească țara. Două luni mai târziu pe tronul României era adus Carol, fiul prințului prusac Anton de Hohenzollern.  La plecarea sa în exil, la Viena și apoi la Paris, Alexandru Ioan Cuza spunea „Să dea Dumnezeu să-i meargă țării mai bine fără mine, decât cu mine. Să trăiască România!”.

Cuza se stinge din viață la Heidelberg, în Germania, la 15 mai 1873 în vârstă de 53 de ani. Conform dorinței sale rămășițele pământești îi sunt aduse în țară și înmormântate la biserica de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, în prezența a mii și mii de români, mai ales țărani, veniți din toate colțurile țării să-l conducă pe ultimul drum pe domnitorul care le-a dat pământ.

După al Doilea Război Mondial, osemintele i-au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași, unde odihnesc și astăzi.

Palatul de la Ruginoasa (dreapta-jos în montajul fotografic) a fost cumpărat în 1862 de către Alexandru Ioan Cuza, pentru a-i fi reședință de vară,  După moartea lui Cuza, palatul a aparținut celor doi fii ai lui iar după dispariția prematură a acestora i-a revenit prin testament Mariei Moruzzi, soția unuia dintre fii.

Ironia sorții face ca tânăra văduvă Maria Moruzzi să se căsătorească cu Ionel I.C. Brătianu și ca urmare Palatul de la Ruginoasa intră în stăpânirea fiului celui care l-a forțat pe Cuza să renunțe la tron. Începând din anul 1982  Palatul de la Ruginoasa adăpostește Muzeul Memorial „A.I. Cuza”.