Apariția conștiinței umane este adesea considerată a treia revoluție biologică, după apariția vieții si apoi a organismelor multicelulare pe pământ. Prin aceasta viața a devenit conștientă de ea însăși.
Creșterea volumului cranian este corelată cu o diferență de complexitate între creierul maimuței și cel al omului. Cercetările au relevat faptul că la australopitec creierul avea structura asemănătoare celui al maimuței actuale. Organizarea specific umană a creierului apare abia la Homo habilis.
Maimuțele antropoide actuale (maimuțe fără coadă, asemănătoare omului) își desfășoară viața în colectivități numeroase, formează alianțe, au conștiința înrudirii și utilizează ocazional unelte diverse.
- Legăturile sociale și rețelele de alianțe implică o intensă solicitare cerebrală și o capacitate de învățare, obligatorie pentru fiecare individ din grup.
- Una dintre abilitățile conștiente ale membrilor grupului este capacitatea de anticipare a comportamentului celorlalți.
- Maimuțele care trăiesc în grupuri mari au creierul mai dezvoltat față de cele singuratice, pe aceasta bazându-se ipoteza inteligenței sociale.
Existența unei conștiințe rudimentare, dedusă din comportamentul maimuțelor fără coadă din zilele noastre este susținută de două categorii de dovezi care au revoluționat înțelegerea apariției conștiinței la om.
În primul rând au fost necesare experimente obiective pentru a detecta conștiința de sine primitivă, mai corect spus, semnele auto-recunoașterii la maimuțele antropoide.
- Un astfel de experiment este testul oglinzii. În urmă cu 50 de ani, cercetătorii au marcat fruntea cimpanzeilor cu pete de vopsea, în idea că dacă se manifestă auto-recunoașterea, animalul își va șterge propria frunte și nicidecum pe cea a imaginii din oglindă.
- Cimpanzeii nu au avut nici o problemă în trecerea testului. Totuși auto-recunoașterea nu este generală: urangutanii, de exemplu, promovează testul, dar gorilele nu.
În al doilea rând se urmărește depistarea înșelăciunii tactice în colectivitățile de maimuțe antropoide.
- Aceasta presupune capacitatea individului de a adopta un comportament nesincer pentru a obține anumite beneficii din partea membrilor grupului.
- În ultimii ani s-au acumulat dovezi cu privire la faptul că nu doar maimuțele dar și alte specii de mamifere sunt capabile de înșelăciune tactică.
În sfârșit, s-a demonstrat că cimpanzeii – cele mai apropiate rude ale noastre în viață – posedă un nivel ridicat de conștiință reflexivă, fiind capabili să sesizeze intențiile celorlalți din nuanțe fine ale limbajului corpului sau din inflexiuni vocale.
Pe de altă parte, este imposibil să deducem modul în care a apărut conștiința la omul primitiv din studiul fosilelor acestuia. Există totuși o dovadă arheologică sigură care sugerează existența conștiinței și anume îngroparea deliberată a morților.
Îngroparea rituală implică înțelegerea noțiunii de moarte, deci conștiința vieții umane finite, fiind descoperită arheologic pentru prima dată la fosilele Omului de Neanderthal, din urmă cu circa 100.000 de ani.
Nu mi se pare ca ingroparea rituala a implicat intelegera notiunii de moarte, ci mai degraba era o forma de parere de rau/mahnire a pierderii cuiva apropiat. Si la animalele mai putin „inteligente” apare aceasta „parere de rau” si stau in apropierea celui apropiat dar decedat. Ingroparea a aparut cred ca o forma de protejare a trupului celui mort fata de alte animale in cautare de hrana, cu toate ca cred ca initial a existat incinerarea. Necunoasterea a ceea ce se intampla dupa moarte si diferite presupuneri mai mult sau mai putin in legatura cu credintele sau aspecte religioase au condus ulterior catre ingropare.
Intradevar cred ca ingroparea a fost initial o forma de protejare a trupului celui mort de alte animale. Se pare totusi ca inhumarea este mai veche si mai raspandita decat incinerarea si asta inclusiv pe considerente practice, fiind „mai la indemana”.
Ingroparea rituala insa a aparut odata cu credintele privind viata de apoi, atat trupeasca cat si sufleteasca, dovada fiind obiectele de uz personal descoperite in morminte.
Iar credinta in viata dupa moarte implica constiinta vietii pamantene finite a omului.
Ma gandesc ca incinerarea a aparut atunci cand anumite credinte religioase au proclamat ca doar sufletul omului este nemuritor. Crestinii probail ca practica inhumarea deoarce cred atat in nemurirea sufletului cat si in invierea ulterioara a trupului.
De fapt, in ceea ce este referitor la trecut, in multe cazuri, este vorba de o supoziție, nu o certitudine. Daca arheologii, istoricii etc. cad de acord ca este cel mai probabil sa fie așa cum presupun ei, se considera ca asta a fost realitatea momentului. Ulterior vine cate un necunoscător sau neîncrezători in ceea ce s-a stabilit si obliga forumurile științifice sa-si modifice părerile. De multe ori este o dilema de tip „ce a fost mai întâi: oul sau găina?”. Nimeni nu știe cu precizie daca initial înaintașii noștri si-au ingropat pe cei apropiati si decedati sau i-au incinerat. Oricum mai exista si optiunea de a-i lasa pe unde si-au dat duhul. 🙂
Evident ca atunci cand e vorba de trecutul indepartat despre care nu avem izvoare scrise putem face doar presupuneri si ipoteze. Pe care nici macar nu le putem generaliza sau extinde la toate culturile si populatiile din epoca respectiva.