Mani.5 Știrile false și dezinformarea

În 1990, la câteva luni după invadarea Kuweitului de către Saddam Hussein, opinia publică americană se opunea încă intervenției. Însă în toamna anului 1990, o fetiță de cincisprezece ani a apă­rut în fața Comisiei pentru Drepturile Omului a Congresului SUA și a relatat despre atrocitățile comise de trupele irakiene în timpul și după invazia din Kuweit.

Era cunoscută ca fiind „Nayirah” și aparent se temea să‑și folosească numele ade­vărat, pentru că și‑ar fi pus în pericol familia și prietenii ră­mași în Kuweit. Spunea, că s‑a oferit voluntar la spitalul al‑Adan și că „în timp ce eram acolo, am văzut soldați irakieni înarmați intrând în spital. Au scos copiii din incubatoare, au luat incubatoarele și au lăsat copiii să moară pe podeaua rece.

Un videoclip al depoziției lui Nayirah a fost preluat de tele­viziunea americană și difuzat la știrile de seară de către prin­ci­palele rețele TV către milioane de americani, iar cele declarate au fost dezbătute pe larg în talk‑show‑uri. Subiec­tul a fost preluat de agențiile internaționale de știri și difuzat de mass-media la nivel global. Președintele Bush a repetat povestea de cel puțin zece ori în perioada premergătoare intervenției americane în Kuweit.

Opinia publică americană și mondială a fost bulversată, iar pe acest fundal instituțiile abilitate au adoptat deciziile ca­re erau deja acceptate public: Consiliul de Securitate al ONU a autorizat folosirea forței pentru eliberarea Kuweitului, iar Congresul SUA a aprobat declanșarea războiului împotriva Irakului, sprijinit de o largă coaliție internațională.

Într‑un articol publicat la începutul anului 1992 în New York Times, intitulat „Amintiți‑vă de Nayirah, martor pentru Kuweit”, John MacArthur a argumentat că o mică anchetă privind mărturia ei ar fi făcut un mare serviciu procesului democratic. El arată că a existat un motiv mult mai bun pentru ca Nayirah să‑și ascundă identitatea. Ea era de fapt membru al familiei regale din Kuweit, fiica lui Saud Nasir al‑Sabah, care s‑a întâmplat să fie în acea perioadă ambasadorul Kuweitului în Statele Unite (în imaginea de mai sus: „Nayirah” în timpul depoziției sale din Congresul SUA).

Timp de șase luni guvernul Kuweitului a virat 11,9 milioane de dolari către organizația numită „Cetățenii pentru un Kuweit liber” și aproape toți au mers către Hill & Knowlton, pe atunci, una dintre cele mai mari firme de relații publice din lu­me.

Hill & Knowlton a aranjat interviuri cu cetățeni din Kuweit pentru programe de știri TV, a organizat o „Zi națională de rugăciune pentru Kuweit”, a pregătit vi­deo­clipul mărturiei lui Nayirah și a asigurat difuzarea interna­țională a lui.

Mărturia lui Nayirah și campania de relații publice, în care a fost încorporată, au schimbat opinia publică fără a fi nevoie de un singur argument convingător și fără o adevărată dez­batere publică.

A fost o acțiune deliberată de exercitare a unui control al informațiilor des­pre realitatea din teren asociat cu un control al media internaționale, în cadrul unei acțiuni de dezinformare globală planificată și executată ca la carte.

Implicarea autorităților americane la vârf în această acțiune este consecința faptului că, din considerente geopolitice, SUA erau interesate în reducerea puterii economice și militare a Irakului și în slăbirea poziției sale politice în Orientul Mijlociu. Statele Unite și‑au folosit influența internațională ca să obțină acordul ONU pentru folosirea forței și pentru a forma o largă coaliție internațională, implicată în acțiu­nile militare împotriva Irakului.

Totuși, motivația principală a războiului împotriva Irakului a fost alta și anume interesele marilor companii americane din domeniul energiei în obținerea monopolului asupra rezervelor de petrol irakiene, cuplate cu interesele corporațiilor producătoare de armament pentru noi comenzi guvernamentale. Iar companiile de armament și cele petroliere sunt principalii contribuitori financiari, atât ai democraților, cât și ai republicanilor, în campaniile electorale americane.

În acest context mai larg, Kuweitul a fost doar un partener colateral care a luat asupra sa și a acoperit costurile operațiilor mai pu­țin curate, cele ale campaniei de dezinformare publică.

Pla­ta serviciilor prestate de Hill & Knowlton s‑a făcut indirect, prin organizația neguvernamentală „Cetățenii pentru un Kuweit liber”, înființată cu această ocazie. Aceasta este o prac­tică generală și bine cunoscuta: crearea unei organizații nonprofit (front group, în limba engleză), ca „reprezentantă” a opiniei publice, folosită ca paravan și dirijată de o firmă de relații publice, în beneficiul unor grupuri oculte de interese.

Putem acum înțelege ușor ce este și ce se urmărește prin dezinformarea în masă. Acțiunea de dezinformarea constă în construirea în mentalul colectiv a unei imagini false despre realitate, prin controlul informațiilor despre evenimentele de interes public și al canalelor de comunicare în masă a acestor informații. Este ceea ce americanii numesc „fake news”, însemnând „știri false”.

Esențial este să nu avem posibilitatea să verificăm informațiile false care ne sunt aduse la cunoștință. Ceea ce este relativ ușor. Pentru că știrile false nu se referă la ceea ce se întâmplă în firma la care lucrăm sau în orașul în care locuim.

Altfel spus, dezinformarea este o inducere premeditată în eroare, prin care ne sunt dirijate atât perceperea unor evenimente care au loc în societate, cât și sentimentele pe care acestea ni le declanșează. Scopul este să renunțăm la părerile noastre și să fim de acord cu acțiunile grupurilor de putere, care au interese nedeclarate în legătură cu evenimentele în cauză și care au comandat și achitat nota de plată a campaniilor de dezinformare.

Aceste grupuri de putere pot fi mari corporații, partide politice, instituții publice sau chiar state și organisme internaționale. Ele stabilesc ce trebuie să știm, ce trebuie să simțim și cum trebuie să reacționăm pentru ca interesele lor financiare sau politice să fie protejate.

Episodul precedent descrie cum ne este controlat comportamentul colectiv de către organizațiile ce dețin puterea economică.

Episodul următor arată modul în care grupurile de interese ne induc cum anume să interpretăm lumea în care trăim.